Citeste si...

ADIO, REGINA MEA!

regina ana 1 465x390Adio, Regina mea! Am așteptat să se încheie aceste zile, care au cuprins mai multe etape din ceremonia de înmormântare a Reginei Ana, pentru a-mi lua rămas bun de la cea care este pentru mine Regina mea. Și nu-mi pasă de cei care spun în gura mare că nu merită această titulatură pentru că nu a fost încoronată. Pentru mine toate aceste ridicări de glas isterice îmi demonstrează, încă o dată, că oamenii simt nevoia să se lovească unii pe alții, fără motiv. A fost, este și va fi Regina mea, căci cred cu toată ființa în monarhie și în valorile ei. Apropiații știu această aplecare a mea spre tot ceea ce înseamnă Regalitate. Și nu de ieri, de azi! Am crescut cu Imnul Regal, șoptit în ureche de bunica mea, cu povești despre Rege și despre o lume dispărută pe veci. Prietenilor mei le-am împărtășit o poveste petrecută în urmă cu 21 de ani și simt nevoia să o fac și din postura de jurnalist. Se întâmpla în toamna anului 1995. Eram studentă în anul I și încercam să mă acomodez unui București agitat, care-mi dezvăluia, zilnic, noi locuri și fețe. Aflasem de la radio că Regina Ana se afla în Bucuresti. M-am dus în Piața Universității curioasa, sperând să o zăresc măcar. Erau mii de oameni acolo și nici acum nu știu cum am ajuns în primul rând. Regina mi-a întins mâna zâmbind, iar eu, șocată, am repetat mecanic gestul ei. Când am înțeles ce s-a întâmplat, am fost atât de entuziasmată, că aș fi oprit timpul în loc, să repet acea strângere de mână. Am plecat, apoi, cu câteva persoane pe care nu le cunoșteam, spre Piața Palatului, unde o mulțime impresionantă scanda numele Reginei. Dumnezeu a vrut să ajung, din nou, în preajma ei. M-a recunoscut și m-a luat de umeri zâmbind, într-o îmbrățișare pe care nu o voi uita vreodată. Aceasta a fost prima mea întâlnire cu un membru al Familiei Regale. Au urmat, apoi, și altele de-a lungul timpului, au fost interviuri, emisiuni, prezența ani la rând la Garden Party, dar voi fi mereu recunoscătoare pentru că Regina a fost cea care a deschis acest drum de grație al existenței mele.Acum, îmi iau  rămas bun de la cea care pentru mine, personal, a fost un model de abnegație. S-a vorbit atât de mult despre viața ei, în ultimele zile, dar simt nevoia să amintesc, iarăși, despre voința ei de fier, care răzbătea din fiecare pas pe care l-a făcut în România. A trecut peste umilințe, peste priviri răutăcioase și ignorante, peste durerea de a fi renegat. A plecat din această viață, la fel de demn precum a trăit-o și avut o ceremonie de înmormântare sub forma unei lecții de decență și demnitate. Providența a vrut ca ea, Ana, să fie prima înmormântată în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș, așa cum Ana lui Manole a fost zidită pentru ca vechea mânăstire să dăinuie. Este un nou început, o tristețe care poate aduce o schimbare. Am convingerea că Dumnezeu a rânduit așa lucrurile! Ana, Regina lui Mihai și a românilor poate fi simbolul reconcilierii cu istoria, poate sta la temelia unui nou edificiu: o Românie demnă, curată, în care valorile să primeze. Monarhia poate da toate acestea, doar dacă are un viitor! Și eu, la fel ca milioane de regaliști din țara aceasta(căci, da, suntem de ordinul milioanelor!) am sperat că Principele Nicolae poate reprezenta viitorul Casei Regale și al României, respectând, desigur, ordinea succesiunii la tron. Apoi, în urmă cu un an, am aflat că Nicolae, cel în care ne-am pus atâtea speranțe, nu mai era Principele noastru. Regaliștii încă nu pot digera această veste, iar prezența Principelui la funeraliile Reginei a reaprins dorința de a-l avea în rândurile noastre. Se cunoaște faptul că era apropiat de Regină, că aveau o relație specială, se asemănau în felul simplu și modest de a se comporta. Sper ca tristețea aceasta, de a o pierde pe Regină, să schimbe lucrurile, să fie reconsiderate anumite aspecte mai puțin cunoscute publicului, să-l readucă pe Nicolae în Familia Regală, să redevină Principe al Casei de România. Sunt desigur speranțe, poate chiar iluzii, dar Nicolae poate fi un nou început, nu numai pentru monarhie, pentru toți românii. Am fost întrebată, adesea, de ce cred că ne-ar fi mai bine cu un monarh. Răspunsul este simplu: nu cred în succesiunile președinților la conducerea unui stat. Aceștia ajung să conducă o țară, uneori chiar din întâmplare, dacă ne gândim la modul absolut halucinant de a se desemna candidații, în România. Sunt conduși doar de dorința de putere, nu cresc având convingerea că au o datorie față de țară, față de popor, așa cum se întâmplă în cazul monarhilor, care de mici învață aceste principii și își duc viața potrivit acestora. Îmi respect țara, dar îmi rezerv dreptul de a avea propriile opinii și credințe. De aceea, cred într-o Românie demnă, curajoasă și curată, în care valorile sunt prețuite. Recunosc, am scris aceste rânduri sub imperiul  emoțiilor, dar ce este viața fără emoții? De data aceasta, mi-am propus să fiu subiectivă, așa cum nu trebuie să facă un jurnalist, dar cer clemență, pentru că acesta este felul meu de a-mi lua rămas bun de la Regina mea! Drum bun, Majestate! Sunt sigură, că vei găsi acolo, unde te poartă îngerii, liniștea care uneori ți-a fost refuzată în lumea aceasta trecătoare.   

 

Beatrice Urucu

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1