Imprimă această pagină

FLORICOLA, OBLIGATĂ SĂ RIDICE GUNOIUL LA ORȘOVA ÎNCĂ 90 DE ZILE

gt orsova 543Situația salubrizării municipiului Orșova a încins spiritele la cote maxime. Momentul istoric în care autoritățile au fost obligate să renunțe la contractul cu SC Floricola SA a adus, deopotrivă, euforie și disperare în taberele politice orșovene. După 10 ani, în care Floricola a fost stăpânul absolut al gunoaielor în municipiul Orșova, lucrurile par să se schimbe. La 1 septembrie, contractul de salubritate a fost reziliat, iar reprezentanții societății mai sus amintite au amenințat că  nu vor mai ridica gunoiul în întreg municipiul. Totuși, astăzi, consilierul local Adrian Cican a anunțat că situația se va schimba. Într-o postare pe Facebook, Cican a declarat că “de astăzi, 06.09.2016, gunoiul la Orșova se va ridica. Frica de amenzi, comisia de control a prefectului și presiunile mediatice au avut efect. Soluţia dată de consilierii PND şi PNL, se aplică. Operatorul ESTE OBLIGAT după rezilierea contractului timp de 90 de zile să mai presteze serviciul de salubrizare, între timp primarul va fi obligat să vină în Consiliul Local cu modificarea organigramei pentru a înfiinţa serviciul public de apă, canal şi salubrizare”. Așadar, gunoiul se va ridica, la Orșova, în continuare. Autoritățile au la dispoziție aproximativ 3 luni pentru a înființa un serviciu care să se ocupe de salubrizare, așa cum este normal într-un oraș ce se vrea a fi european.

SC Floricola SA a deținut monopolul salubrizării municipiului Orșova timp de 10 ani. Hegemonia instituită, în urmă cu un deceniu, de fostul primar Constatin Negulescu s-a încheiat la 1 septembrie, într-o ședință de Consiliu Local, de la care au absentat actualul primar, Marius Stoica și consilierii PSD și ALDE. Pentru rezilierea contractului au votat consilierii PND și PNL.

 

Beatrice Urucu

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)