Romii care decid să-şi întrerupă peregrinările prin Franţa şi se întorc acasă, în România, primesc un sprijin substanţial din partea francezilor. Marţi, la Drobeta Turnu Severin, a avut loc reuniunea Comitetului de Pilotaj din 2016, eveniment programat în cadrul programului franco-român de reintegrare a cetățenilor de etnie romă, care se întorc din Franța. La întâlnire au fost dezbătute aspectele esenţiale cu privire la modalităţile concrete de sprijinire a romilor. Au fost prezenți prefectul județului Mehedinți, Cristinel PAVEL, reprezentanți ai Consiliului Județean Mehedinți, primarii din localitățile Punghina și Gîrla Mare, Hossein MOKRY, directorul Delegației Oficiului Francez pentru Imigrație și Integrare (OFII) la București, Luiza BĂLĂCEANU, coordonatorul programului franco-român din cadrul OFII, Marie-Helene NEDELEC, vicepreședinte Nantes Metropole, Yves AUBRY, directorul Asociației UFUT44 şi Marius VLADU, referent UFUT44 în România.
Sprijinul oferit de oficialităţile franceze este unul concret, care vizează mai multe aspecte, după cum explică Hossein MOKRY, directorul Delegației OFII la București: „Posibilitățile de intervenție au fost multiplicate. Un prim nivel de ajutor este ajutorul social general pentru familiile care se întorc și au nevoie în situație de urgență de ajutor pentru partea de sănătate, de școlarizare a copiilor. A doua posibilitate este acea de a acorda un ajutor pentru ocuparea unui loc de muncă, OFII putând acoperi jumătate din salariul și taxele unei persoane pe parcursul unui an către o întreprindere până la maximum de 4000 de euro pe an. Al treilea nivel, cel pe care îl cunoaștem deja, este acela de a crea mici întreprinderi, mici ferme. Prioritatea este acea de a susține proiecte care crează și locuri de muncă și care sunt proiecte mai degrabă de tip colectiv și care în afară de beneficiarii în sine ai proiectului pot crea și alte locuri de muncă pentru alte persoane”.
În prezent, în județul Mehedinți, sunt familii beneficiare ale acestui program în localitățile Gruia, Gârla Mare, Punghina, Bălăcița și în pregătire pentru reîntoarcere o familie din Șimian. „Îndeplinirea obiectivelor propuse în acest sens este realizabilă prin efortul conjugat al tuturor partenerilor și instituțiilor implicate, fie că vorbim de Instituția Prefectului, Consiliul Județean Mehedinți, serviciile publice deconcentrate responsabile sau a primarilor din localitățile în care sunt beneficiari ai acestui program de reinserție a familiilor cetățenilor români aparținând minorităților de romi, revenite din Franța”, a declarat prefectul Cristinel PAVEL.
Partenerii programului franco-român în Mehedinți (2014-2016) sunt pentru partea română: Prefectura, Consiliul Județean, primăriile în cauză din județ, AJOFM, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția de Sănătate Publică, asociațiile la nivel local, iar pentru partea franceză, Nantes-Métropole și partenerii asociați. Potrivit oficialităţilor franceze, prezente la Drobeta Turnu Severin, în perioada următoare se intenționează și atragerea unor fonduri europene, împreună cu partenerii din program, pentru implementarea unor proiecte în vederea sprijinirii comunităţilor de romi.
Acordul între Oficiul Francez pentru Imigrație și Integrare (OFII), județul Mehedinți și Colectivitatea locală Nantes Metropole a fost semnat în 2013. La vremea respectivă avea ca obiectiv implementarea unui proiect experimental de sprijinire a reinserției familiilor cetățenilor români aparținând minorităților romilor, revenite din Franța, beneficiare ale unui ajutor de revenire acordat de OFII. Pentru că şi-a dovedit utilitatea, la 15 septembrie