Imprimă această pagină

VINERI ÎNCEPE FESTIVALUL MEDIEVAL AL SEVERINULUI

festival MEDIEVALFestivalul Medieval al Severinului începe vineri, 7 octombrie și durează timp de trei zile. Pentru prima ediție a evenimentului, organizatorii au pregătit spectacole de muzică și dansuri medievale, lupte și tabere medievale, ateliere meșteșugărești, tir cu arcul, vânătoare cu șoimi și multe altele.

Festivalul va fi deschis, vineri după-amiază, când organizatorii vor încerca să reproducă atmosfera târgurilor-cetăți medievale, prin intermediul unor ateliere de pielărie, fierărie, ceramică, opincărie, țesătorie, etc.  Tot vineri vor avea loc o vânătoare cu șoimi, demonstrații de luptă și jonglerii. 

Sâmbătă, în schimb, este programat un curs de bucătărie medievală, iar la ora 16,30 va avea loc asediul cetății, mai exact reproducerea unei bătălii medievale, în care vor fi folosite tactici de luptă din Evul Mediu.

Festivalul se va încheia duminică, 9 octombrie, când sunt programate diverse competiții și cursuri de dans medieval și renascentist.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)