Handbalistele de la Clubul Sportiv Școlar Drobeta s-au bătut de la egal la egal cu cele mai bune echipe din țară prezente în finala Turneului național de junioare IV. Ghinionul și o înfrângere, la limită, le-au privat pe fetele pregătite de Petronela Naum să se lupte pentru medaliile naționale.

După un parcurs aproape perfect în grupă, cu două victorii: (18-11, cu CSȘ 2 București) și (26-17, cu CSM Făgăraș) și o înfrângere, 16-17, cu CS United Galați, severinencele pregătite de Petronnela Naum au pătruns în primele opt echipe din țara, însă neșansa a făcut să le scoată din lupta pentru podiumul național. Handbalistele au pierdut următorul meci de care depindea calificarea în primele patru echipe din țară, cu HC Tăureni Mureș, scor 17-18, iar apoi au trebuit să se mai lupte doar pentru locurile 7-8, învingând echipa CS Genius Sighetul Marmației cu 26-23. Un aport important în obținerea rezultatelor l-a avut sportiva Alexandra Adam, care, de altfel, a câștigat titlul de golgheter al turneului (64 goluri), evoluție cu care a intrat în vederile antrenorilor Centrului Național de Excelență. Locul 7 național pentru o generație fragedă este văzut ca o reușită de antrenoarea care a descoperit-o pe Lorena Stoican.
„A fost un turneu greu, cu foarte multe meciuri într-un timp relativ scurt pentru nivelul de pregătire al echipelor de junioare IV. S-a simțit oboseala exact în momentul cheie al turneului. Fetele au fost extraordinare, iar rezultatul obținut nu este unul de neglijat. Sunt foarte mulțumită și încrezătoare că multe fete pot realiza o carieră frumoasă în acest sport minunat. De altfel, datorită faptului că a jucat bine și a marcat foarte multe goluri, Alexandra Adam a fost selectată pentru Centrul Național de Excelență de la Brașov. Bineînțeles, ea nu ar fi putut fi pusă în evidență dacă celelalte fete nu ar fi ajutat-o. Deja începe să se contureze o echipă frumoasă, sudată, care poate obține rezultate frumoase pe viitor. Vreau să le felicit pe toate și să le doresc o vacanță minunată, așa cum sunt și ele!”, a declarat profesoara Petronela Naum.
CSS Drobeta a mizat pe lotul: Amalia Butaliu, Alexandra Adam, Dalia Fetica, Amelia Cotoroianu, Cătălina Ohima, Cristina Buzatu, Andrada Becheanu, Andra Cupă, Andreea Puica, Roxana Ghiorghiceanu, Maria Giuhat, Alexia Pîrjan, Aylin Badiu.