Imprimă această pagină

SANCȚIUNI DIN PARTEA JANDARMILOR ÎN MINIVACANȚA DE SFÂNTA MARIA

IMG 7793Adresarea de expresii jignitoare, refuzul de legitimare, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice,  practicarea prostituției  sunt fapte pentru care jandarmii mehedințeni au aplicat sancțiuni contravenționale în perioada 12-15 august.  În intervalul menționat, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale(6 amenzi și 3 avertismente) în valoare totală de 2200 lei.

 Peste 80 de jandarmi au fost angrenați în misiuni de asigurare  și menținere a unui climat de ordine și siguranță publică la  manifestările cultural-artistice, religioase sau sportive organizate în municipiul Drobeta Turnu Severin și în județul Mehedinti.

  Jandarmii au fost constituiți în echipe mobile, patrule pedestre de ordine publică, patrule auto și echipe operative de prevenire și combatere a faptelor antisociale, pentru descurajarea infractorilor și soluționarea în mod operativ a sesizarilor primate din partea cetățenilor.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)