Noi exerciții de alarmare vor fi desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în Mehedinți, miercuri 6 septembrie. Acestea au scopul de a antrena autoritățile publice locale, pentru verificarea funcționării sistemelor de alarmare publică și pentru pregătirea populației în caz de dezastre. Astfel, miercuri, 6 septembrie, în intervalul orar 10,00 - 11,00 , în întreaga țară se vor auzi următoarele semnale:
-“PREALARMĂ AERIANĂ“- compus din 3 impulsuri a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauza de 6 secunde între ele.
-“ALARMĂ AERIANĂ"- compus din 15 impulsuri a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauza de 2 secunde între ele.
- "ALARMĂ LA DEZASTRE" - compus din 5 impulsuri a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauza de 5 secunde între ele.
Exercițiul se va încheia cu semnalul “ÎNCETAREA ALARMEI“ compus dintr-un semnal continuu, de aceeaşi intensitate cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor. De asemenea, sistemul de înştiinţare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă.