Imprimă această pagină

DOUĂ ZILE DE PETRECERE LA FESTIVALUL "VIEI ŞI VINULUI" , ÎN MEHEDINŢI

afisFestivalul "Viei şi Vinului" se desfăşoară şi anul acesta la Vânju Mare, în Mehedinţi. Distracţia începe joi, 28 septembrie şi va dura doua zile. În prima zi a festivalului, de la ora 19,00, va avea loc un concurs de interpretare, dedicat tinerilor solişti de muzică populară. Programul va fi completat de spectacolul extraordinar oferit de Ansamblul Danubius. Vor urca pe scenă interpreţi consacraţi precum Emilia Dorobanţu, Roberta Crintea, Victoriţa Lăcătuşu, Sanda Argint, Ionela Bădălan, Claudia Catană, George Vulcănescu şi Alexandru Lilea, căştigătorul trofeului din 2016. 

Vineri, de la ora 19,00, este programată Gala laureaţilor  şi spectacolul oferit de Olguţa Berbec, Mariana Ionescu Căpitănescu, Anica Ganţu, Maria Oprea, Luciana Văduva şi Angela Magheru. Programul se va încheia cu un spectacol de muzică uşoară susţinut de Andrada Creţu şi New Quartet. 

Efective de ordine publică din cadrul Jandarmeriei Mehedinti vor acționa  pentru asigurarea ordinii și liniștii publice. 

Pentru evitarea situațiilor nedorite, Jandarmeria Mehedinți vă recomandă să aveți în vedere următoarele:

  • respectați măsurile organizatorilor și  locurile stabilite pentru spectatori, având în vedere dispunerea numai în zonele destinate staționării publicului;
  •     manifestați prudență în locurile aglomerate, supravegheați-vă bagajul de mână    și nu îl plasați în locuri de unde poate fi sustras cu ușurință;
    • acordați o atenție sporită modului de asigurare a bunurilor și obiectelor personale(genți,poșete,etc), precum și cele cu valoare (bijuterii, aparate foto,video, telefoane mobile), nu lăsați la vedre în autoturisme bunuri de valoare care pot atrage atenția(obiecte de îmbrăcăminte, bani, documente personale  sau ale mașinii);
    • supravegheați cu atenție copiii care se pot pierde cu ușurință în mulțime;
    • în situația în care sunteți abordați de persoane care vă solicită nejustificat bani ori bunuri, nu dați curs unor astfel de solicitări;
    • delimitați-vă de persoanele sau grupurile de persoane care  manifestă un comportament contrar normelor de conduită civică sau care prezintă un comportament deviant;
    • manifestați atenție pe traseele de deplasare și sesizați prompt forțele de ordine publică,  în mod direct sau prin intermediul apelului unic 112, dacă sunteți martorii sau victimele unei fapte antisociale. 

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)