MIRCEA DINESCU: BUNĂTATEA E O FORMĂ DE COMUNICARE ȘI DE SALVARE A OAMENILOR (INTERVIU REALIZAT DE ALEXANDRA DEDIU)    

A.D. Bine aţi revenit la Drobeta Turnu Severin domnule Mircea Dinescu! După câţi ani, vă mai amintiţi ?

M.D. Cât să fi trecut de atunci, vreo zece?

A.D.Aproape douăzeci…

M.D. Aoleu, mă speriaţi.

A.D. Ați lansat atunci volumul de poezie “ Nelu Santinelu căprar la Cotroceni – jurnal de gheretă ”, vă mai amintiţi?

M.D. Da, era o rubrică de-a mea despre Ion Iliescu, era președinte atunci şi descriam defapt viaţa din interiorul Cotrocenilor văzută de un soldat din gardă. Era o invenţie din asta cu haz, interesant…

A.D. Titlurile cărţilor dumneavoastră sunt atipice, astăzi aţi lansat la Turnu Severin “Colierul din bomboane de colivă”. Ce vrea să spună?

M.D. Sigur că la noi la ortodocși coliva are o funcție foarte importantă, e desertul care se mănâncă cu ocazia unui eveniment trist dar şi la comemorări. Trebuie să recunosc că a fost desertul meu preferat în copilărie, mă duceam la biserică şi stăteam cu mâna întinsă la cerşeală, la băbuţele care ieşeau cu coliva din biserică şi am avut o mare simpatie pentru colivă. Și astăzi mai rog bucătăresele la mine la Cetate să facă câte o colivă. Şi evident acea cruce făcută din bombonele colorate dădea un aer de operetă colivei care e o chestie foarte dramatică, de operă tristă aşa...dar cu acele bomboane ...nu ştiu cine a inventat chestia asta să desenezi coliva cu bombonelele alea, mi-au marcat copilăria, pândeam bombonelele din colivă când eram mic. Acuma la bătrâneţe mi-am amintit de colivă şi am scris un poem că întâlnirea mea cu moartea o vedeam purtând la gât un colier din bomboane de colivă...în fine. E o metaforă mai veselă a morţii.

A.D. O metaforă pe care Mircea Dinescu o vede iată şi într-un eveniment trist aşa cum este trecerea în lumea cealaltă.

M.D.N-ar fi trebuit, pentru că sunt popoare care se bucură la trecerea unui om de pe tărâmul ăsta pe alt tărâm, nu ştim încă nimic şi nimeni nu ştie defapt cu adevărat ce e ...şi atunci poate că n-ar trebui să ne zbuciumăm aşa. Eu cred că natura investeşte în om atâtea lucruri şi nu cred că investiţia ei se pierde. Dincolo de poveştile frumoase legate de reînviere, de Iisus, eu cred că natura, repet, a investit în om ceva şi nu aruncă peste bord odată cu trecerea în nefiinţă. Vom vedea! Vorba cuiva vom muri şi vom vedea!

A.D. Sunteţi un om care radiografiază permanent societatea românească, încă de atunci când v-au văzut oamenii pentru prima dată la televizor în toiul revoluţiei din 89. Cum arată radiografia 2017 a societăţii româneşti?

M.D.Eu am spus la un moment dat că dacă aş fi fost japonez, după 1989 văzând încotro se îndreaptă România, poate mi-aş fi făcut harakiri, dar fiind român îmi fac un harakiri prelung aşa, încercând să supravieţuiesc, jucându-mă şi de-a capitalismul şi încercând să-mi păstrez şi simţul umorului pentru că dacă ne amintim pe vremea lui Ceauşescu bancurile scornite de autori anonimi erau o formă de supravieţuire şi de opoziţie anonimă la adresa acelui sistem. Bancurile între timp au cam dispărut, lumea şi-a cam pierdut umorul după intrarea în capitalism pentru că, cum zic eu, nici Marx care era atât de deştept n-a prevăzut că după comunism vine capitalism după 50 de ani făcut așa într-o seară de decembrie, şi un capitalism făcut de foştii activişti de partid, pentru că asta a fost, nu numai în România în tot estul Europei. Aici eu am încercat să mă vindec scriind pamflete încă din 1991 în Academia Caţavencu. Și acum scriu săptămânal în Caţavencii, e şi asta o formă de răzbunare împotriva sistemului pentru că nu m-am omorât nici după comunism, nu mă omor nici după capitalism.

A.D. Şi de autoconservare.

M.D.Şi de autoconservare pentru că până la urmă există o terapie, umorul este un medicament, cine nu râde se îmbolnăveşte mai repede, cine râde poate să alunge şi microbii din organism.

A.D. Sunteţi un om foarte popular cu foarte mare priză la public, recunosc că şi eu vă urmăresc ori de câte ori apăreţi la posturile naţionale de televiziune şi am senzaţia că fiecare cuvânt pe care îl rostiţi are în afară de esenţă, are suflet care se adresează sufletului. Cine v-a clădit interiorul acesta? Astăzi când toată lumea vorbește despre bani, yachturi, vile şi alte bogăţii de prin toate colţurile lumii, a vorbi despre suflet pare ceva curios.

M.D. Eu am moştenit de la străbunica, care a fost credincioasă şi a trăit 101 ani, ironia şi autoironia. Pe de altă parte îmi amintesc de bunicul meu care voia să comunice cu toată lumea. El mergea pe stradă şi dacă vedea un om pe care nu-l cunoştea, nu era din Slobozia, îl oprea şi-l întreba: ”Domnule, dumneata nu ești de aici, cum te cheamă?” . Ei, chestia asta pe mine mă obsedează, e foarte importantă comunicarea şi m-am gândit de multe ori că politicienii sunt proşti, ei vin cu lozinci îi câştigă pe oameni dându-le de pomană sau mai ştiu ce. Cel mai important e ca într-o seară să poți să baţi la uşa unor oameni care sunt nefericiţi, să baţi cum bătea defapt Iisus Hristos, că de aia a avut El succes defapt, ştia cum să se adreseze, ştia că bunătatea e o formă de comunicare şi de salvare a oamenilor, să bați deci la ușă și să spui: ”Bună seara! Am venit să văd ce mai faceţi”. Să nu te aştepte şi să te duci la omul care nu mai crede că va bate cineva la uşa lui. Cred că în România sunt milioane de oameni care nu mai aşteaptă nimic bun, asta e marea dramă a românilor, că nimeni nu se mai aşteaptă la nimic bun. (…)

A.D. Ar trebui să reînvăţăm să facem terapia sufletelor?

M.D. Nouă ne lipseşte exerciţiul de a privi realitatea aşa cum este fără să ne patetizăm, să o comunicăm aşa cum e ea, să nu ne mai iluzionăm, cine se iluzionează prea mult are acea cădere de după iluzie, şi cu puţină autoironie, să ne autoironizăm fiecare şi atunci putem să acceptăm realitatea, pentru că realitatea nu e atât de neagră după cum spun unii şi cum uneori credem şi noi. După părerea mea România are un farmec ieşit din comun, e o ţară deosebită şi o să vedeţi, nu acum, peste vreo 50 de ani vor veni unii ca la un sanatoriu în România, chiar şi americanii. (…)

A.D. Aş vrea să trecem puțin la politică și delicatețuri, un proiect tv în care dezvăluiți o altă latură a personalității dumneavoastră.

M.D. Eu tot spun că mâncărurile vechi româneşti sunt extraordinare. Mâncarea românească a ştiut ce să ia şi din bucătăria orientală, că am stat atâția ani sub turci și după aceea când fiii de boieri s-au întors de la Paris au venit și cu finețurile boierești. Din această combinație, altoirea mâncării, a rețetelor franțuzești cu rețetele din Imperiul Otoman a ieșit o bucătărie originală extraordinară și foarte nuanțată. Am fost de exemplu în Polonia, mâncarea lor națională mi s-a părut destul de banală plină de găluște cu pâine fiartă, chiar și în Cehia lucrurile se apropie de mâncarea mai nuanțată a francezilor decât a mâncărurilor mai simple. Sigur că există și mâncarea simplă și n-o ignori și uneori mâncărurile simple pot fi mai bune decât alea complicate dar românii chiar au învățat ceva din experiența aia, n-au știut să învețe după 89 să se revină la o normalitate, nici în zona asta că restaurantele românești sunt ultramediocre din păcate. Dar nu numai în gastronomie, țăranul român trăiește ca-n evul mediu, au apărut marile ferme de mii de hectare unde țăranul care era proprietar a devenit arendaș amărât. Adică își arendează 1-2 hectare în loc să-și fi cultivat el pământul să scoată legumele alea nemaipomenite care pot crește în România fiindcă după Franța, România este a doua țară cu pământ bun de cultivat și cu o climă extraordinară. Franța este pe locul întâi înaintea Statelor Unite ale Americii ca exportatoare de mâncare din lume iar România este pe locul 300. Asta-i situația...

A.D.Cum arată pentru Mircea Dinescu cina ideală?

M.D. E mai puțin important ce pui pe masă, trebuie să ai un pahar de vin bun și înainte de toate e important cu cine stai la masă. Mie îmi place să gătesc și să-i văd pe ceilalți cum mănâncă cu plăcere.

A.D. În încheiere câteva cuvinte pentru cei care nu au avut ocazia să se întâlnească cu dumneavoastră la Pavilionul Multifuncțional al Muzeului Regiunii Porților de Fier, gazda lansării celui mai recent volum de poezie semnat Mircea Dinescu.

M.D. Mi-a făcut mare plăcere să vin în Turnu Severin în primul rând că am văzut amfiteatrul din perioada romană care s-a descoperit de curând aici și aș vrea să aduc în zonă turiștii care vin la mine la Cetate. Sper că autoritățile locale se vor ocupa să scoată cu adevărat la lumină acest loc mirific, fiindcă noi n-am știut ce să facem nici cu istoria, printre altele. Sunt lozinci, să ne batem cu cărămida în piept dar nu iubim cu adevărat lucrurile vechi fiindcă de-a lungul Dunării s-au dărâmat și castele după 89, nu înainte, nu pe vremea comuniștilor. Mă bucur că e un oraș care încă mai păstrează farmecul vechiului oraș, au mai rămas clădiri istorice și în zona centrală, este boarea Dunării care e nemaipomenită, ceva mai frumos decât un oraș lângă o apă nu există. Eu cred că aceste orașe vor reînvia, poate sub copiilor sau nepoților noștri.

A.D.Vă mulțumesc foarte mult pentru acest răgaz!

M.D. Cu mare drag!