Imprimă această pagină

ALERTĂ ANM: NINSORI LA MUNTE, PRECIPITAȚII MIXTE ȘI VÂNT, ÎN SUD

iarnaIarna s-a instalat confortabil, în toată țara. Meteorologii anunță o răcire a vremii, în perioada următoare, când în toate regiunile se vor înregistra temperaturi negative. Pentru luni, 18 decembrie, meteorologii au transmis o informare de ninsori în zonele de munte, precipitaţii mixte în sud şi est şi intensificări ale vântului în est şi sud-est.

În dealurile sudice vor fi ninsori şi lapoviţă, iar în Dobrogea şi Câmpia Română ploile se vor transforma temporar în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 45 - 50 de kilometri pe oră în regiunile estice şi sud-estice, iar pe litoral şi în zona Carpaţilor de Curbură rafalele vor fi în jurul a 55 de kilometri pe oră.

Răcirea vremii va continua, astfel că valorile termice vor fi în majoritatea zonelor mai scăzute decât normele perioadei, iar minimele vor deveni negative în toată ţara.

Pentru zilele Crăciunului, meteorologii spun că sunt șanse mari să avem parte de ninsori, ceea ce înseamnă că vom avea Sărbători albe, iar Moș Crăciun ar putea să-și folosească, anul acesta, sania pentru a aduce candourile.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)