Citeste si...

TINERII ROMÂNI DIN TRANSCARPATIA AU PARTICIPAT LA FESTIVALUL „FLOARE”, AJUNS LA A DOUA EDIȚIE

La 14 aprilie 2018 a avut loc cea de-a doua ediție a festivalului-concurs „Floare”. Evenimentul destinat folclorului românesc a fost organizat de Școala de Artă din Solotvino (Slatina) sub coordonarea Departamentului regional de cultură din Ujgorod și a cuprins două secțiuni: interpretare cântece populare și expoziție de pictură.

Manifestarea a beneficiat de o participare numeroasă a copiilor de etnie română, la concurs fiind prezenți 29 de interpreți individuali sau grupuri artistice, alături de peste 100 de lucrări de pictură, potrivit unei postări pe Facebook a Consulatului României la Solotvino.

Misiunea diplomatică românească din Transcarpatia a adresat sincere felicitări participanților la concurs și mulțumiri organizatorilor. „Ne arătăm întreaga apreciere față de cadrele didactice implicate în pregătirea elevilor care au arătat o înaltă ținută artistică”, se mai spune în comunicatul de presă.

 

Sursa: BucPress

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1