Primăria Drobeta-Turnu-Severin a prevăzut în bugetul pentru anul 2016 fonduri pentru un proiect inedit. Acest proiect este dedicat tinerilor din Basarabia și a fost deja aprobat. Demersul autorităților locale prevede organizarea de școli de vară pentru tinerii basarabeni, în contextul actual al creșterii preocupărilor și interesului pentru mișcarea unionistă din Republica Moldova și din România. „Pentru anul 2016, am propus un proiect de hotărâre care a fost aprobat de Consiliul Local și care prevede organizarea unei școli de vară pentru tinerii basarabeni. Acest proiect este unul cu bătaie pe termen lung, dat fiind faptul că acesta este un ideal al nostru, al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, o dorință de a vedea în granițele aceluiași stat pe românii de dincolo și de dincoace de hotarul nedret așezat pe Prut. Consider că acest proiect și altele de acest fel pot conduce în viitorul apropiat la reîntregirea națională prin Unirea Basarabiei cu România. Școala de vară presupune promovarea realităților din România în rândul tinerilor români de peste Prut și organizarea de vizite pentru cât mai mulți elevi și studenți basarabeni”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.
Alin Roateș