La Cernãuți a început, luni, 28 martie, cea de-a doua ediție a Olimpiadei de Limbă și Literatură Română - etapa națională din Ucraina. Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a anunţat pe pagina de facebook că elevii din școlile cu predare în limba română din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, însoțiți de profesorii lor coordonatori, s-au întâlnit la Gimnaziul nr. 6 din Cernăuți, cu predare în limba română, cuprinși de emoții și sentimente de mândrie.
Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni, din cadrul MAE, a finanțat parțial organizarea acestei manifestări, atât de importantă pentru școlile cu predare în limba română, din Ucraina.
Începând de anul viitor și elevii români din regiunea Odessa vor participa la această competiție. Dan Stoenescu a ţinut să adreseze mulţumiri consulului general Eleonora Moldovan pentru implicare și să ureze mult succes tinerilor participanți.