Citeste si...

pompieriLa Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” - Boldeşti, pentru sesiunea, ce se va organiza în luna ianuarie 2018, vor fi scoase la concurs 300 de locuri, doar pentru bărbaţi. Astfel, există 275 de locuri pentru subofiţer de pompieri şi protecţie civilă, iar pentru maistru militar auto sunt disponibile 25 de locuri. Candidaților de etnie romă le sunt alocate 2 locuri în specialitatea subofiţer de pompieri şi protecţie civilă.

Durata studiilor postliceale este de 1an. Activitatea de recrutare a candidaţilor se realizează de structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene. Cererile de înscriere la concursul de admitere se depun la sediile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene, în raport de domiciliul sau reședința înscrisă în cartea de identitate, până la data de 5 decembrie 2017.

Copiii aflaţi în întreţinerea militarilor / poliţiştilor răniţi sau decedaţi în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, pot solicita în scris ministrului afacerilor interne înmatricularea în instituţiile de învăţământ ale MAI, în anul I de studii fără susţinerea probei de verificare a cunoştinţelor.

Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii și criterii:

- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

- să cunoască limba română, scris şi vorbit;

- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

- să fie declaraţi „apt” din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;

- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs;

- să fie absolvenţi de liceu, cu diplomă de bacalaureat;

- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate; 

- să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege; - să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;

- să aibă înălţimea minimum 1,70 m;

- să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;

- să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;

- să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ.

 

 

Citeşte mai departe ...

Joi, 2 noiembrie, 2017, sala de evenimente a Pavilionului Multifuncțional al Muzeului Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin găzduiește o triplă lansare de carte. Este vorba despre volumele: “Ospăț cu gust de Mehedinți”, “Palatul Pleșa – moștenirea culturală în comunitate” și “Arhitectura tradițională montană din Isverna – păstrare și punere în valoare”.

c1.jpg

Cele trei volume sintetizează rezultatele activităților desfășurate în 2017 de membrii și partenerii Asociației SINAPTICA în ceea ce privește valorificarea și conștientizarea importanței patrimoniului cultural al județului Mehedinți, în cadrul a două proiecte finanțate de Administrația Fondului Cultural Național: “Gust și Estetică Tradiționale - GET” și “Palatul Pleșa – neoclasic și țărani”. La eveniment va fi prezent și managerul proiectului, Pîrvu Ionică, președinte al Asociației SINAPTICA.

Potrivit organizatorilor participanții la eveniment vor primi câte un exemplar din cele trei volume.

 

Alexandra Dediu

Citeşte mai departe ...

MIRCEA DINESCU: BUNĂTATEA E O FORMĂ DE COMUNICARE ȘI DE SALVARE A OAMENILOR (INTERVIU REALIZAT DE ALEXANDRA DEDIU)    

23.JPG

 

A.D. Bine aţi revenit la Drobeta Turnu Severin domnule Mircea Dinescu! După câţi ani, vă mai amintiţi ?

M.D. Cât să fi trecut de atunci, vreo zece?

A.D.Aproape douăzeci…

M.D. Aoleu, mă speriaţi.

A.D. Ați lansat atunci volumul de poezie “ Nelu Santinelu căprar la Cotroceni – jurnal de gheretă ”, vă mai amintiţi?

M.D. Da, era o rubrică de-a mea despre Ion Iliescu, era președinte atunci şi descriam defapt viaţa din interiorul Cotrocenilor văzută de un soldat din gardă. Era o invenţie din asta cu haz, interesant…

A.D. Titlurile cărţilor dumneavoastră sunt atipice, astăzi aţi lansat la Turnu Severin “Colierul din bomboane de colivă”. Ce vrea să spună?

M.D. Sigur că la noi la ortodocși coliva are o funcție foarte importantă, e desertul care se mănâncă cu ocazia unui eveniment trist dar şi la comemorări. Trebuie să recunosc că a fost desertul meu preferat în copilărie, mă duceam la biserică şi stăteam cu mâna întinsă la cerşeală, la băbuţele care ieşeau cu coliva din biserică şi am avut o mare simpatie pentru colivă. Și astăzi mai rog bucătăresele la mine la Cetate să facă câte o colivă. Şi evident acea cruce făcută din bombonele colorate dădea un aer de operetă colivei care e o chestie foarte dramatică, de operă tristă aşa...dar cu acele bomboane ...nu ştiu cine a inventat chestia asta să desenezi coliva cu bombonelele alea, mi-au marcat copilăria, pândeam bombonelele din colivă când eram mic. Acuma la bătrâneţe mi-am amintit de colivă şi am scris un poem că întâlnirea mea cu moartea o vedeam purtând la gât un colier din bomboane de colivă...în fine. E o metaforă mai veselă a morţii.

A.D. O metaforă pe care Mircea Dinescu o vede iată şi într-un eveniment trist aşa cum este trecerea în lumea cealaltă.

M.D.N-ar fi trebuit, pentru că sunt popoare care se bucură la trecerea unui om de pe tărâmul ăsta pe alt tărâm, nu ştim încă nimic şi nimeni nu ştie defapt cu adevărat ce e ...şi atunci poate că n-ar trebui să ne zbuciumăm aşa. Eu cred că natura investeşte în om atâtea lucruri şi nu cred că investiţia ei se pierde. Dincolo de poveştile frumoase legate de reînviere, de Iisus, eu cred că natura, repet, a investit în om ceva şi nu aruncă peste bord odată cu trecerea în nefiinţă. Vom vedea! Vorba cuiva vom muri şi vom vedea!

A.D. Sunteţi un om care radiografiază permanent societatea românească, încă de atunci când v-au văzut oamenii pentru prima dată la televizor în toiul revoluţiei din 89. Cum arată radiografia 2017 a societăţii româneşti?

M.D.Eu am spus la un moment dat că dacă aş fi fost japonez, după 1989 văzând încotro se îndreaptă România, poate mi-aş fi făcut harakiri, dar fiind român îmi fac un harakiri prelung aşa, încercând să supravieţuiesc, jucându-mă şi de-a capitalismul şi încercând să-mi păstrez şi simţul umorului pentru că dacă ne amintim pe vremea lui Ceauşescu bancurile scornite de autori anonimi erau o formă de supravieţuire şi de opoziţie anonimă la adresa acelui sistem. Bancurile între timp au cam dispărut, lumea şi-a cam pierdut umorul după intrarea în capitalism pentru că, cum zic eu, nici Marx care era atât de deştept n-a prevăzut că după comunism vine capitalism după 50 de ani făcut așa într-o seară de decembrie, şi un capitalism făcut de foştii activişti de partid, pentru că asta a fost, nu numai în România în tot estul Europei. Aici eu am încercat să mă vindec scriind pamflete încă din 1991 în Academia Caţavencu. Și acum scriu săptămânal în Caţavencii, e şi asta o formă de răzbunare împotriva sistemului pentru că nu m-am omorât nici după comunism, nu mă omor nici după capitalism.

A.D. Şi de autoconservare.

M.D.Şi de autoconservare pentru că până la urmă există o terapie, umorul este un medicament, cine nu râde se îmbolnăveşte mai repede, cine râde poate să alunge şi microbii din organism.

A.D. Sunteţi un om foarte popular cu foarte mare priză la public, recunosc că şi eu vă urmăresc ori de câte ori apăreţi la posturile naţionale de televiziune şi am senzaţia că fiecare cuvânt pe care îl rostiţi are în afară de esenţă, are suflet care se adresează sufletului. Cine v-a clădit interiorul acesta? Astăzi când toată lumea vorbește despre bani, yachturi, vile şi alte bogăţii de prin toate colţurile lumii, a vorbi despre suflet pare ceva curios.

M.D. Eu am moştenit de la străbunica, care a fost credincioasă şi a trăit 101 ani, ironia şi autoironia. Pe de altă parte îmi amintesc de bunicul meu care voia să comunice cu toată lumea. El mergea pe stradă şi dacă vedea un om pe care nu-l cunoştea, nu era din Slobozia, îl oprea şi-l întreba: Domnule, dumneata nu ești de aici, cum te cheamă?” . Ei, chestia asta pe mine mă obsedează, e foarte importantă comunicarea şi m-am gândit de multe ori că politicienii sunt proşti, ei vin cu lozinci îi câştigă pe oameni dându-le de pomană sau mai ştiu ce. Cel mai important e ca într-o seară să poți să baţi la uşa unor oameni care sunt nefericiţi, să baţi cum bătea defapt Iisus Hristos, că de aia a avut El succes defapt, ştia cum să se adreseze, ştia că bunătatea e o formă de comunicare şi de salvare a oamenilor, să bați deci la ușă și să spui: ”Bună seara! Am venit să văd ce mai faceţi”. Să nu te aştepte şi să te duci la omul care nu mai crede că va bate cineva la uşa lui. Cred că în România sunt milioane de oameni care nu mai aşteaptă nimic bun, asta e marea dramă a românilor, că nimeni nu se mai aşteaptă la nimic bun. (…)

A.D. Ar trebui să reînvăţăm să facem terapia sufletelor?

M.D. Nouă ne lipseşte exerciţiul de a privi realitatea aşa cum este fără să ne patetizăm, să o comunicăm aşa cum e ea, să nu ne mai iluzionăm, cine se iluzionează prea mult are acea cădere de după iluzie, şi cu puţină autoironie, să ne autoironizăm fiecare şi atunci putem să acceptăm realitatea, pentru că realitatea nu e atât de neagră după cum spun unii şi cum uneori credem şi noi. După părerea mea România are un farmec ieşit din comun, e o ţară deosebită şi o să vedeţi, nu acum, peste vreo 50 de ani vor veni unii ca la un sanatoriu în România, chiar şi americanii. (…)

A.D. Aş vrea să trecem puțin la politică și delicatețuri, un proiect tv în care dezvăluiți o altă latură a personalității dumneavoastră.

M.D. Eu tot spun că mâncărurile vechi româneşti sunt extraordinare. Mâncarea românească a ştiut ce să ia şi din bucătăria orientală, că am stat atâția ani sub turci și după aceea când fiii de boieri s-au întors de la Paris au venit și cu finețurile boierești. Din această combinație, altoirea mâncării, a rețetelor franțuzești cu rețetele din Imperiul Otoman a ieșit o bucătărie originală extraordinară și foarte nuanțată. Am fost de exemplu în Polonia, mâncarea lor națională mi s-a părut destul de banală plină de găluște cu pâine fiartă, chiar și în Cehia lucrurile se apropie de mâncarea mai nuanțată a francezilor decât a mâncărurilor mai simple. Sigur că există și mâncarea simplă și n-o ignori și uneori mâncărurile simple pot fi mai bune decât alea complicate dar românii chiar au învățat ceva din experiența aia, n-au știut să învețe după 89 să se revină la o normalitate, nici în zona asta că restaurantele românești sunt ultramediocre din păcate. Dar nu numai în gastronomie, țăranul român trăiește ca-n evul mediu, au apărut marile ferme de mii de hectare unde țăranul care era proprietar a devenit arendaș amărât. Adică își arendează 1-2 hectare în loc să-și fi cultivat el pământul să scoată legumele alea nemaipomenite care pot crește în România fiindcă după Franța, România este a doua țară cu pământ bun de cultivat și cu o climă extraordinară. Franța este pe locul întâi înaintea Statelor Unite ale Americii ca exportatoare de mâncare din lume iar România este pe locul 300. Asta-i situația...

A.D.Cum arată pentru Mircea Dinescu cina ideală?

M.D. E mai puțin important ce pui pe masă, trebuie să ai un pahar de vin bun și înainte de toate e important cu cine stai la masă. Mie îmi place să gătesc și să-i văd pe ceilalți cum mănâncă cu plăcere.

A.D. În încheiere câteva cuvinte pentru cei care nu au avut ocazia să se întâlnească cu dumneavoastră la Pavilionul Multifuncțional al Muzeului Regiunii Porților de Fier, gazda lansării celui mai recent volum de poezie semnat Mircea Dinescu.

M.D. Mi-a făcut mare plăcere să vin în Turnu Severin în primul rând că am văzut amfiteatrul din perioada romană care s-a descoperit de curând aici și aș vrea să aduc în zonă turiștii care vin la mine la Cetate. Sper că autoritățile locale se vor ocupa să scoată cu adevărat la lumină acest loc mirific, fiindcă noi n-am știut ce să facem nici cu istoria, printre altele. Sunt lozinci, să ne batem cu cărămida în piept dar nu iubim cu adevărat lucrurile vechi fiindcă de-a lungul Dunării s-au dărâmat și castele după 89, nu înainte, nu pe vremea comuniștilor. Mă bucur că e un oraș care încă mai păstrează farmecul vechiului oraș, au mai rămas clădiri istorice și în zona centrală, este boarea Dunării care e nemaipomenită, ceva mai frumos decât un oraș lângă o apă nu există. Eu cred că aceste orașe vor reînvia, poate sub copiilor sau nepoților noștri.

A.D.Vă mulțumesc foarte mult pentru acest răgaz!

M.D. Cu mare drag!

Citeşte mai departe ...

26 09324400Regele Mihai a împlinit 96 de ani la 25 octombrie. Cu acest prilej, pe internet a devenit virală o scrisoare pe care Principesa Margareta a scris-o în anul 2001 şi în care îşi arăta sentimentele pentru tatăl său. 

„Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine. Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă. În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată. La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos. Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat  să fiu  acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă. Când mă întorceam de la şcoală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viaţa noastră. Serile noastre în familie erau plăcute şi confortabile. Când am devenit adolescentă, m-a învăţat să conduc maşina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost foarte răbdător şi nu m-a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, şi a fost bun şi înţelegător cu fiecare. Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie  să merg niciodată la garaj. Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e aşa de păcat că nu a continuat!), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisajele noi. Când eram mici şi veneau la noi copii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne arăta desene animate cu ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald şi Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră.
Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să fim liniştite în timpul înregistrării, de fapt, trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu‑l deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele şi cadenţa limbajului. Eram de fiecare dată impresionate şi înţelegeam că e vorba de ceva cu adevărat important.
Eram mic copil atunci când am înţeles că există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o latură misterioasă a existenţei sale, mai presus de viaţa personală. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea îndepărtată pe care o iubea şi pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei ţări, când ne arăta fotografiile acelui ţinut şi ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne-am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară, cum se poate una ca asta ?! Dar ceea ce înţelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund. Şi totuşi, acel ceva era, într‑un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne‑a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.
Această altă parte a lui îl făcea reţinut şi trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reuşea să-şi învingă tristeţea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, şi vorbele pe care le spune sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui.
Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume foarte amuzante; simţul umorului ne-a folosit lui şi nouă ca medicament, atunci când venea tristeţea.
Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală.
Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a‑şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipament electronic. Am descoperit că a purtat o incredibilă corespondenţă cu tot felul de oameni din toate colţurile lumii, despre ţara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, maşini, avioane şi chestiuni mecanice. Auzeam cu toţii cum bătea literele la maşina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet aşa de liniştitor!
Acest om a devenit Rege la vârsta de cinci ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi‑a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui.
A stat singur împreună cu armata lui în faţa naziştilor şi a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când a întors armele de partea aliaţilor, în cel de-al Doilea Război Mondial. Apoi, el singur a durat ani de încăpăţânată rezistenţă în faţa comuniştilor care, în cele din urmă, l‑au forţat cu ţevi de puşcă şi cu tancuri să‑şi părăsească ţara.
Dar acest om a supravieţuit duşmanilor lui şi chiar copiilor duşmanilor lui.
Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. El este dintotdeauna alături de tine.
Şi omul acesta este tatăl meu.”

 

sursa: romaniaregala.ro

Citeşte mai departe ...

DSC 0015Forţe de ordine sporite se vor afla la meciul, ce se desfăşoară, duminică,  de la ora 20,45, la Drobeta Turnu Severin, între FCSB şi CSU Craiova. 

Pentru buna desfășurare a competiției sportive, jandarmii mehedințeni acționează alături de Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Frații Buzesti Craiova, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți, Inspectoratul  pentru Situații de Urgență ,,Drobeta” și Direcția de Poliție Locală Drobeta Turnu Severin.

Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Citeşte mai departe ...

Juniorii U 17 de la CSS Drobeta încă nu se regăsesc în Liga Elitelor. Fotbaliștii au pierdut și cel de-al doilea joc, în fața unor adversari care au speculat la maximum greșelile comise de elevii pregătiți de Mihai Calițoiu.

index

 

Singura echipă din județul Mehedinți calificată în competiția de elită a juniorilor sub 17 ani a suferit cea mai drastică înfrângere. Centrul Național Mureș i-a învins pe cei de la CSS Drobeta cu 7-0, realizând scorul rundei. Antrenorul severinean mărturisește că nimic nu a mers așa cum planificase și, în plus, echipa sa a trebuit să evolueze cu un jucător în minus aproape tot jocul, Bordea fiind eliminat în minutul 20.

 

 

Sunt nevoit să îmi asum această umilință. Așa este în fotbal, antrenorul este mereu vinovat când echipa pierde. Ne-am făcut harakiri la acest joc, când, la scorul de 1-0 am luat un cartonaș roșu, după o greșeală de nepermis la acest nivel. Apoi jocul s-a rupt și nu am reușit să ținem piept în 10 jucatori, unei echipe foarte bine organizată din toate punctele de vedere. Nu asta este valoarea băieților și trebuie să demonstrăm în următoarele etape că nu suntem ajunși întâmplator în Liga Elitelor”, a precizat antrenorul Mihai Calițoiu.

 

CSS Drobeta a evoluat în formula: Răceanu- F. Popescu (35 Ungureanu), Bordea, Popa, Trăilescu (41 Birovescu) - Cerbu, Mogoș, Ilie- C. Popescu (41 Toader), Dănoiu, Mincu (60 Iorgulescu).

 

În weekend, pe 28 octombrie, CSS Drobeta are parte de o deplasare dificilă, pe terenul celor de la ACS FC Ardealul Cluj-Napoca. Dacă severinenii au acumulat două înfrângeri, adversari au două victorii și sunt pe locul secund în Seria Vest din Liga Elitelor U17.

Citeşte mai departe ...

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1