În 12 mai 2016, de la ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta organizează la sediul său vernisajul expoziției de pictură „Cucutence" semnată de Gelu Costea, în prezența artistului plastic și a criticului și istoricului de artă Ernyey Gyula din Ungaria.

Pictorul Gelu Costea a absolvit în anul 2000 Academia de Arte Luceafărul București, este Licențiat al Universității de Arte București, tot din 2000 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța. În 2001, primește Premiul Special „Alexandru Țipoia" București iar în 2002, Premiul „Ștefan Dimitrescu" Muzeul Județean Vaslui. Dintre expozițiile personale le amintim doar pe cele mai recente: „Cucutene" la U'Art Gallery şi „Atelier" la Biblioteca Metropolitană București în 2014; „Poarta" la Galeria Ion Nicodim din Mamaia în 2013; „Pasaj" la Galeria Ion Nicodim din Mamaia în 2010 și „Drumul" Cărtureşti, București în 2008.

Gelu Costea a participat la numeroase expoziții de grup dintre care le amintim doar pe cele mai recente: European University Lefke-Cyprus și „Elogiul frumosului" la Galeria C. Brâncuși din Palatul Parlamentului București în 2015; „Conexiuni și Semne" la Galeria Senso București, „Arborele vieții"  la Galeria C. Brâncuși din Palatul Parlamentului București și „Brief" la  Galeria Dana Art din București în 2014 și la „Salon de Peinture Roumaine Contemporaine", Cite Internationale des Arts la Paris în 2012.

...constat că pictura sa are dominante tematice unde miturile nu lipsesc și nici fanteziile imaginative în cheie modernă. Drumul, întoarcere fiului risipitor, alte teme de gravitate reflexivă arată reale disponibilități de dialog între generații pe probleme majore ale breslei. Salut caracterul profesional al viziunilor încărcate de sens simbolic și concomitent, soluțiile nonconformiste de exprimare. Gelu Costea are atributele unei fertile imaginații și puterea de a exprima prin metaforă sensuri etice şi estetice. (Valentin Ciucă)

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 12 mai - 11 iunie 2016.

„Cucutencele lui Gelu Costea par a se fi născut dintr-un gest grafic ancestral, declanşat de iubire şi guvernat de prezenţa arhetipului în devenirea sa artistică. Păstrându-le identitatea, el reface, în vortex, unitatea celor două principii - masculin şi feminin - şi recuperează motivul spiralei în plan transcendent." (Marina Roman, critic de artă)

Sursa: ICR Budapesta

          Miercuri, 4 mai 2016, începând cu orele 19.30 va avea loc la Palatul Culturii "Theodor Costescu" din municipiul Drobeta Turnu Severin un spectacol folcloric susţinut de Corul "Kinonia" al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

Invitaţi de marcă ai acestui spectacol sunt Irina Zoican, Anica Ganţu, Emilia Dorobanţu, Angela şi Ion Magheru, Alina Moţi Drăghia, Liliana Buncianu şi Gabriel Lungu.

Acompaniază Orchestra de Folclor a Liceului de Artă "I. St. Paulian" din Drobeta Turnu Severin condusă de Prof. Nicolae Drăghia.

Sursa: episcopiaseverinului.ro

Bucuria Învierii şi reînnoirea ei prin împărtășirea cu Trupul și Sângele

Domnului nostru Iisus Hristos

„Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată, Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă!”

(Matei 28,9)

                Iubiții mei fii duhovnicești,

            Acesta este îndemnul cu care Domnul nostru Iisus Hristos le-a întâmpinat pe femeile mironosițe în ziua în care El a înviat din morți. Pentru a împlini rânduiala Legii Vechi, de a unge cu miresme trupul mort, aceste femei au mers dis-de-dimineață la mormântul Domnului. Sufletele lor erau cuprinse de durere. Suferiseră mult văzându-L pe Iisus Hristos prins, batjocorit, pălmuit, lovit cu biciul, apoi răstignit pe Cruce. Pierduseră pe Acela Care adusese lumii întregi răscumpărarea. Pășeau totuși cu dorință fierbine și cu multă dragoste pentru îndeplinirea unei datorii sfinte, deși în inimile lor erau cuprinse de grijă și neliniște fiindcă nu știau cum vor putea prăvăli piatra mare așezată pe ușa mormântului. Cu dragoste și recunoştinţă Îl urmaseră pe Iisus Hristos peste tot, inclusiv la mormânt, unde văzuseră și piatra grea şi peceţile şi straja rânduite cu grijă de teamă ca ucenicii să nu fure trupul lui Iisus.

            Când au ajuns la mormânt, au constatat că piatra era răsturnată, mormântul era gol, iar un înger, care le știa starea sufletească, le-a zis: „Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeți dar și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus” (Marcu 16,6-7).

            Nedumerite, cu glasul îngerului în minte, femeile au pornit să vestească Sfinților Apostoli cele întâmplate. Însă, pe când mergeau ele, Iisus le-a întâmpinat, zicând: „Bucurați-vă!” (Matei 28,9). Văzându-L pe Mântuitorul înviat, auzind îndemnul la bucurie, femeile purtătoare de mir au alergat la locul unde erau Sfinții Apostoli adunați și le-au spus că au văzut pe Domnul Hristos înviat (Ioan 20,18). A rânduit Dumnezeu ca ele, femeile, să fie cele dintâi martore și vestitoare în lume ale Învierii, datorită curajului lor de a fi prezente la pătimirea lui Iisus Hristos.

            Sărbătoarea Învierii Domnului este pentru tot creștinul o sărbătoare a bucuriei, a împlinirii, fiindcă prin credința în Hristos Domnul, Cel înviat a treia zi din morți, creștinii pot avea parte de viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. Această sărbătoare a bucuriei sau sărbătoarea sărbătorilor, cum am auzit și vom mai auzi la Sfintele Slujbe, a fost prevestită prin cuvintele: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmi 117, 24), prorocie făcută de psalmistul David. Și Prorocul Isaia prevestea că venirea pe pământ a Domnului Hristos și Învierea Sa din morți „va fi pricină de uimire pentru multe popoare” (Isaia52, 15).

            Bucuria Învierii Domnului a fost elogiată în diferite cântări ce se psalmodiază în aceste zile ale marelui praznic: „Saltă acum și te bucură Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru Învierea Celui născut al tău”[1], sau „Ziua Învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”[2], sau „Că, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”[3].

            De acestă bucurie a Învierii îi încredinţează Iisus Hristos pe Sfinții Apostoli înainte de pătimirile Sale: „Deci şi voi acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” ( Ioan 16,22).

            În scrierile lor, Sfinții Părinți ai Bisericii noastre s-au referit la acestă mare bucurie prilejuită de învierea din morți a Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, Sfântul Chiril al Alexandriei spunea: „Bucuria de El e deci stabilă, şi pe drept cuvânt, căci dacă ne-am întristat de moartea Lui, cine ne va lua bucuria, odată ce ştim că e viu şi rămâne veşnic, ca Dătătorul şi Susţinătorul bunătăţilor noastre duhovniceşti? Dar s-a luat îndată bucuria de la cei ce L-au pironit pe cruce, pentru că, încetând pătimirea de care socoteau că se pot bucura, le vine celor ce se bucurau de ea întristarea dintr-o necesitate de neînlăturat”[4]. Interpretând aceste cuvinte ale cunoscutului Părinte alexandrin, Părintele Dumitru Stăniloae precizează: „Te bucuri de persoana dragă cât trăieşte, dar, ştiind că nu va trăi în veac, bucuria aceasta e întreruptă de umbre de întristare. Însă când ştim că Hristos, Care ne iubeşte ca nimeni altul, va fi viu în veci şi ne va da şi nouă viaţa în veci, cum nu ne-am bucura de Învierea Lui cu o bucurie mai mare ca oricare alta?”[5].

            De asemenea, cu privire la falsa bucurie pe care au trăit-o cei ce L-au răstignit pe Domnul Hristos, tot părintele Dumitru Stăniloae precizează: „Bucuria celor ce L-au răstignit a fost o falsă bucurie, o bucurie a răutăţii, ea n-a putut dura decât puţin. În general, bucuria de răul ce-l facem cuiva nu durează mult, pentru că Dumnezeu restabileşte cumpăna dreptăţii”[6].

            Înviind din morți, Hristos Domnul ne aduce garanția și bucuria deplină că și noi vom învia la sfârșitul veacurilor, când „Domnul întru poruncă, la glasul arhanghelului, Se va pogorî din cer (I Tesaloniceni 4, 15). Aşadar, la înviere, îngerii vor aduna pe cei drepţi şi, adunaţi fiind, vor fi răpiţi în nori, iar acest lucru se va face într-o clipă. Dar la ce slujesc trâmbiţele şi sunetele? Spre deşteptare, spre arătare de bucurie, dar şi spre arătarea durerii celor osândiți”[7].

            Învierea tuturor „se va petrece într-o cirtă și în clipeala ochiului”[8]. Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că „învierea va fi pentru toţi deopotrivă, păcătoşi şi drepţi, şi pentru toţi va sta Hristos de față judecând”[9]. „Învierea va fi obștească, a tuturor oamenilor, şi a celor credincioşi şi a celor necredincioși”[10]. Sfântul Ioan Gură de Aur ne asigură că: „Noi vom învia în mod sigur, fiindcă Iisus Hristos a înviat în mod sigur; învierea Lui o presupune pe a noastră, sau mai curând a noastră este cuprinsă în a Lui”[11].

            Având în vedere bucuria prilejuită de Învierea Domnului Hristos din morți, Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: „Pentru aceasta mai vârtos să te bucuri şi să nu-ţi faci voie rea, că şi cel ce vrea ca să înnoiască vreo casă veche, întâi scoate pe cei ce şed în ea şi atunci începe a strica casa şi a o zidi a doua oară, făcând-o mai frumoasă ca înainte, şi celor ce şedeau în ea, niciun rău nu le-a făcut, ci încă mai bine le pare şi se bucură. Aşa face şi Dumnezeu, scoate întâi sufletul din trup ca dintr-o casă veche, ca să-i zidească alta mai luminată sufletului şi cu mai multă cinste şi laudă îl aşază în cel mai luminat trup”[12].

            Iubiți credincioși,

            Din cele relatate am înțeles că Învierea Domnului este o sărbătoare a bucuriei. Noi ne bucurăm, cântând: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le. În aceste clipe sfinte prilejuite de Sărbătoarea Învierii, zicem și noi împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: „Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-se din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut”[13].

            Sfântul Apostol Pavel îndemna pe creștinii din vremea sa și ne îndeamnă și pe noi, cei de astăzi: „Bucurați-vă pururea!” (I Tesaloniceni 5,16). Desigur, o permanentizare a bucuriei ne aduce credința și nădejdea în Dumnezeu; se poate vorbi despre o bucurie a trăirii împreună cu Hristos; se poate vorbi despre o bucurie a trezviei din timpul rugăciunii, trezvie exprimată prin atenția pe care o avem în timpul citirii rugăciunilor sau vorbirii cu Hristos, se poate vorbi de o bucurie prilejuită de căința sinceră și părerea de rău pentru păcatele săvârșite.

            Harul pe care-l primește creștinul în urma săvârșirii Tainei Spovedaniei aduce, de asemenea, o permanentizare a bucuriei Învierii. O bucurie deosebită, sau, altfel spus, o reînnoire a bucuriei simte bunul creștin când se împărtășește sau se cuminecă cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Dorind ca toți creștinii ce-și duc viața pe aceste binecuvântate plaiuri ale Mehedințiului, unde au trăit părinții și străbunii noștri, să se bucure pururea, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, mă voi referi în continuarea cuvântului pastoral la necesitatea împărtășirii mai dese cu Trupul și Sângele Domnului.

            S-a observat că mulți credincioși, fii ai Bisericii noastre, din neștiință sau necunoaștere, nu se împărtășesc cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului în cadrul Sfintei Liturghii, care este izvorul vieții veșnice și garanția mântuirii noastre. Un mare părinte din Biserica Rusă, Sfântul Ioan de Kronstadt, spunea că „Dumnezeiasca Liturghie este o minune neîncetată și măreață în Împărăția harică a lui Dumnezeu”[14]. Sfântul Ioan Gură de Aur constată că, în vremea sa, majoritatea credincioșilor se împărtășeau cu Sfintele Taine ale lui Hristos o singură dată pe an, iar alții de câteva ori pe an.[15] Acestora, Sfântul Ioan Gură de Aur le spunea: „Ascultați ceea ce zice Iisus Hristos: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Mai înainte evreii au zis că aceea era imposibil; divinul Mântuitor le arată că nu numai că aceea nu este imposibil, ci şi că este foarte necesar. Pentru aceasta adaugă: Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în Ziua cea de Apoi. Cum zicea: Dacă cineva mănâncă din pâinea aceasta, nu va muri în veac, era vizibil că ei s-au smintit la fel ca mai înainte, atunci când a făcut să se arate sminteala lor prin aceste cuvinte: Avraam a murit, de asemenea, şi prorocii; şi Tu zici: (...) nu va gusta moartea în veac (Ioan 8, 52). El le prezintă învierea, prin care rezolvă dificultatea şi îi face să vadă că cel ce mănâncă din această pâine nu va muri niciodată”[16]. În acelaşi sens, Sfinţii Calist şi Ignatie Xanthopol precizează: „Dar nimic nu ne ajută şi nu contribuie aşa de mult la curăţirea sufletului şi la luminarea minţii, şi la sfinţirea trupului, şi la prefacerea amândurora spre o stare mai dumnezeiască şi la nemurire, ba şi la biruirea patimilor şi a demonilor, sau mai potrivit spus, la unirea cu Dumnezeu cea mai presus de fire, ca împărtăşirea şi cuminecarea (cuminecătura) continuă, cu inimă şi simţire curată pe cât e cu putinţă omului, cu preacuratele şi nemuritoarele şi de viaţă făcătoarele Taine, cu însuşi cinstitul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”[17].

            Primirea cu nevrednicie sau amânarea primirii Sfintei Împărtășanii arată îndreptarea persoanei spre rău și spre moarte veșnică.[18] Sfântul Ioan Damaschin zice: „Celor ce se împărtăşesc cu vrednicie, acesta se face deci spre iertarea păcatelor şi spre viaţa veşnică şi spre păzirea sufletului şi a trupului; iar celor ce se împărtăşesc cu nevrednicie, spre osândă şi pedeapsă, ca şi moartea Domnului. Şi pâinea, şi vinul nu sunt chip al Trupului şi al Sângelui lui Hristos, să nu fie, ci însuşi Trupul lui Hristos Cel îndumnezeit şi însuşi Sângele Lui. Căci Trupul Meu, zice, este adevărată mâncare şi Sângele Meu este adevărată băutură (Ioan 6, 55). Căci Trupul şi Sângele lui Hristos intră în alcătuirea (în constituţia) sufletului şi trupului nostru, netopindu-se, nestricându-se, netrecând în ceea ce dăm afară, ci rămânând în fiinţa noastră, ca pricină a păstrării noastre, ca mijloc de curăţire a toată întinăciunea”[19]. Şi părintele Dumitru Stăniloae spune în acest sens: „Trupul lui Hristos, pe care-L primim în Sfânta Împărtăşanie nu e alt trup decât cel primit de Fiul lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară, dar îndumnezeit prin înviere şi înălţare, ca să fie în noi aluat spre îndumnezeire şi spre înviere şi înălţare. De aceea e şi trup pnevmatizat, nevăzut, copleşit de Duhul Sfânt, deşi trup real, ca să fie şi în noi izvorul Duhului deplin şi să ne pnevmatizeze şi pe noi tot mai mult, pentru a birui treptat legile firii, atârnarea spre cele de jos, procesul de stricăciune şi de moarte definitivă. Căci trupul lui Hristos nu mai e supus procesului de descompunere, datorită Duhului Sfânt care se află în el. De aceea în sfinţi osemintele rămân nedescompuse şi de aceea vom învia şi noi, căci Hristos cel înviat rămâne cu Duhul Său în sufletul nostru, cu puterea Lui de nestricăciune, care îi va da acestuia puterea să-i învie trupul”[20].

            Toți cei care nu participă la Sfânta Liturghie, nu se spovedesc și nu se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului „se exclud de la viața veșnică, ocolind să fie făcuți vii. În acest caz se fac cursă şi sminteală, deşi această ocolire pare să fie în ei rod al evlaviei. Căci trebuie mai degrabă să se silească să folosească puterea şi râvna lor ca să se arate grăbiţi spre curăţirea de păcate şi să încerce să trăiască o viaţă frumoasă şi să alerge astfel cu mare silinţă spre împărtăşirea de viaţă. Dar, deoarece satana este variat în rătăcirile produse, nu le îngăduie să cugete cu înţelepciune cele ce se cuvin, ci, împingându-i la rele, îi convinge să se teamă de har. Prin aceasta îi cheamă la răutatea plăcerii, la vin şi beţie, ca la ceea ce le este de folos să vadă şi să cugete. Deci, rupând lanţul aceluia şi scuturând jugul lăcomiei ce ne stăpâneşte, să slujim cu frică Domnului, precum s-a scris, şi, arătându-ne prin lucrare mai tari ca plăcerile trupului, să venim la harul dumnezeiesc şi ceresc şi să urcăm la sfânta împărtăşire de Hristos. Căci astfel vom birui şi amăgirea diavolească, făcându-ne părtaşi firii dumnezeieşti (II Petru 1, 4). Aşa vom urca la viaţă şi nestricăciune”[21].

            Iubiţi fraţi creştini,

            În Filocalie găsim expusă următoarea relatare referitoare la puterea Sfintei Împărtăşanii: „... s-a scris şi în Gherontic: Ioan de Bostra, bărbat sfânt şi având putere asupra duhurilor necurate, a întrebat pe draci, care locuiau în nişte fetiţe furioase şi chinuite de ei cu răutate, zicând: De care lucruri vă temeţi la creştini? Aceştia au răspuns: Aveţi cu adevărat trei lucruri mari: unul pe care-l puteţi atârna de grumazul vostru; unul cu care vă spălaţi în biserică; şi unul pe care-l mâncaţi în adunare. Întrebându-i iarăşi: Din acestea trei, de care vă temeţi mai mult?, au răspuns: Dacă aţi păzi bine aceea cu ce vă împărtăşiţi, n-ar putea nimeni din noi să facă rău vreunui creştin. Deci lucrurile de care se tem răufăcătorii mai mult decât de toate, sunt Crucea, Botezul şi Cuminecătura”[22], adică Împărtăşania.

            Unii dintre creștini, chiar dacă și-au mărturisit păcatele, se consideră păcătoși, se consideră nevrednici și, din frica exagerată că vor fi osândiți, niciodată nu se împărtășesc, iar alţii consideră că numai pe patul de moarte este necesară Sfânta Împărtăşanie, deși Sfântul Vasile cel Mare scrie că cei mai evlavioși se împărtășeau „de patru ori pe săptămână: duminica, miercurea, vinerea și sâmbăta, precum și în alte zile, când se făcea pomenirea vreunui sfânt deosebit”[23]. Despre folosul împărtăşirii sau cuminecării mai dese cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului Hristos ne lămureşte Sfântul Ioan Casian, care zice: „Nu trebuie să nu primim duminica Sfânta Împărtăşanie, fiindcă ne ştim păcătoşi, ci cu totul mai mult să ne grăbim dornici către ea, pentru vindecarea sufletului şi curăţia cea duhovnicească, cu acea umilire a minţii şi cu atâta credinţă, încât judecându-ne nevrednici de primirea marelui har, să căutăm şi mai mult leacuri pentru rănile noastre. N-am fi, de altfel, vrednici să primim nici împărtăşania anuală, dacă ne-am lua după unii care, stând în mânăstiri, în aşa chip măsoară vrednicia, sfinţenia şi meritul tainelor cereşti, încât socotesc că împărtăşania nu trebuie luată decât de cei sfinţi şi nepătaţi şi nu mai degrabă pentru ca această participare să ne facă sfinţi şi curaţi. Aceştia, fără îndoială, cad într-o mai mare trufie decât cea de care li se pare că se feresc, fiindcă, cel puţin atunci când o primesc, ei se socotesc vrednici de a o primi. Cu mult este însă mai drept ca, de vreme ce în această umilinţă a inimii în care credem şi mărturisim că niciodată nu putem să ne atingem pe merit de acele Sfinte Taine, s-o primim ca un leac al tristeţilor noastre în fiecare duminică, decât ca, stăpâniţi de deşarta trufie şi stăruinţă a inimii, să credem că numai o dată pe an suntem vrednici de a lua parte la Sfintele Taine. De aceea, ca să putem înţelege acestea şi să le păstrăm în chip rodnic, să rugăm cu şi mai mare încordare mila Domnului să ne ajute pentru a le îndeplini acestea, care nu se învaţă ca celelalte îndeletniciri omeneşti, unde este necesară mai întâi folosirea cuvintelor, ci mai degrabă luând-o înainte fapta unită cu experienţa. Acestea, dacă nu au fost cercetate şi netezite adesea prin învăţăturile bărbaţilor duhovniceşti şi dacă n-au fost adâncite cu grijă prin exemple şi prin experienţa zilnică, ori îşi pierd puterea din cauza nepăsării, ori dispar printr-o nevrednică uitare”[24].

            Iubiți credincioși,

            Din cele prezentate de învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii noastre concludem că este absolut necesar pentru mântuire împărtășirea mai deasă cu Sfintele Taine, după ce ne-am spovedit. Iar creştinii, care spun că au credinţa lor acasă, „se îndepărtează de Biserică și de Sfânta Împărtășanie, se fac vrăjmași lui Dumnezeu și prieteni ai diavolului”[25]. Sfântul Chiril al Alexandriei ne învață: „În nenumărate moduri ne sfinţeşte pe noi Domnul nostru Iisus Hristos, făcându-ne sfinţi şi bine-primiţi. Căci prin El şi în El avem aducerea şi ne facem bine-plăcuţi lui Dumnezeu şi Tatăl. Căci aflându-ne sub stricăciune şi păcat, sunt de cel mai mare folos şi cu totul necesare pentru mântuire trupul şi sângele Lui. Căci în Hristos şi nu în lege e desăvârşirea”[26]. Cugetând la aceste cuvinte ale Părintelui alexandrin, Părintele Dumitru Stăniloae adaugă: „Moartea și viața înviată a lui Hristos ne este numaidecât necesară pentru mântuire, pentru ridicarea din stricăciune, urmată de moartea veşnică. Căci numai uniţi cu jertfa lui Hristos, suntem aduşi şi noi în faţa Tatălui. Jerfa lui Hristos, ca Omul central, care ne cuprinde în umbra Lui pe toţi, câştigă bunăvoinţa Tatălui pentru toţi. Căci în ea este iubirea care cuprinde pe toţi oamenii îndreptată spre Tatăl. Dar trebuie să ne lăsăm şi noi atraşi de iubirea lui Hristos către Tatăl, iubirea care ne cuprinde pe noi toţi, ca să primim bunăvoirea Tatălui câştigată de Hristos pentru noi. Hristos ne duce la Tatăl prin jertfa Lui. Dar trebuie să aderăm şi noi la această ducere a noastră de către Hristos în faţa Tatălui. Ideea cuprinderii noastre în Hristos e ideea centrală a Sfântului Chiril, ca temei al mântuirii noastre. Hristos nu e închis în Sine, ci e deschis pentru noi. Dar şi noi suntem deschişi Lui. Dar numai iubirea până la jertfă face actuală această calitate a persoanei de-a fi deschisă altora. Din puterea deschiderii lui Hristos ca jertfa supremă, trăită în noi, putem actualiza şi deschiderea între noi. În Hristos devenim un corp cu mădulare, ce comunică întreolaltă”[27].

            Văzând în Sfânta Împărtășanie cu Trupul şi Sângele Domnului o hrană duhovnicească aducătoare de mare bucurie, Sfântul Ioan Gură de Aur se întreba retoric: „Care păstor hrăneşte oile sale cu mădularele lui? Dar pentru ce vorbesc de păstor? Sunt mame care, după ce au născut, dau de multe ori pe copiii lor să fie hrăniţi de alte mame. Hristos însă n-a îndurat lucrul acesta, ci Însuşi ne hrăneşte cu propriul Lui sânge şi prin toate Se uneşte strâns cu noi. Uită-te, te rog, S-a născut din fiinţa noastră! Dar aceasta n-are legătură cu toţi oamenii? Are totuşi legătură cu toţi oamenii. Dacă Dumnezeu a venit la firea noastră, atunci negreşit a venit la toţi oamenii; iar dacă a venit la toţi oamenii, atunci a venit şi la fiecare”[28]. Inspirat din Sfântul Apostol Pavel,care numește pe Hristos Domnul mâncare și băutură duhovnicească (I Corinteni 10, 3-4), Sfântul Grigore de Nyssa vine cu precizarea că prin această (mâncare și băutură duhovnicească) el, Pavel, „lasă să se înțeleagă că firea omenească, nefiind de un singur fel, ci partea înţelegătoare fiind amestecată cu partea simţitoare, există şi o hrană proprie fiecărei părţi din cele ce se găsesc întru noi, şi anume o hrană sensibilă, care întreţine trupul, şi o hrană duhovnicească, adică spirituală, care dă sufletului nostru o bună înfățișare”[29].

            Părintele Dumitru Stăniloae spune că „prin Trupul îndumnezeit al lui Hristos ne vine viaţa dumnezeiască a ipostasului Său dumnezeiesc. În Euharistie se foloseşte pâinea drept chip al trupului Său, pentru că El a spus despre Sine că e Pâinea ce s-a pogorât din cer, pentru că pâinea, ca hrană universală de toate zilele, e cel mai potrivit chip al Lui ca hrană universală a vieţii veşnice a oamenilor. Trupul Lui însă e pâinea care nu ne prelungeşte viaţa doar temporar, ci pentru veşnicie, fiind trupul înviat şi susţinut în veşnicie de ipostasul dumnezeiesc”[30].

            Iubiţii mei fii duhohniceşti,

            Din adâncul inimii mele de arhipăstor, vă doresc tuturor ca bucuria prilejuită de Învierea Domnului să o păstrați în fiinţa dumneavoastră și, după trecera acestor sfinte sărbători, această bucurie să o înnoiţi prin împărtășirea mai deasă cu Sfintele Taine. Pentru a ne putea împărtăşi cu toţii cât mai des, este necesară o pregătire care constă în următoarele condiţii: spovedania, adică mărturisirea păcatelor şi primirea dezlegării, după împlinirea canonului rânduit de duhovnic; împăcarea şi trăirea în dragoste şi armonie cu toţi oamenii; înfrânarea de la orice poftă şi necurăţie trupească cel puţin două zile înainte de cuminecare; împlinirea pravilei zilnice de rugăciune, precum şi canonul Sfintei Împărtăşanii cu cele 12 rugăciuni. Cu 3-4 luni înainte de a naşte, viitoarele mame este absolut necesar să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului în fiecare duminică, orice oprire canonică ar avea. În fiecare duminică şi sărbătoare, aduceţi pruncii în faţa Sfântului Altar şi împărtăşiţi-i. Iisus Cel înviat din morți a spus: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 51).

            Aşezând la inimile fiecăruia dintre dumneavoastră aceste învăţături şi îndemnuri ale Sfintei noastre Biserici, vă doresc multă sănătate, linişte sufletească, mult ajutor de la Bunul Dumnezeu şi vă întâmpin prin cuvintele spuse de îngerul Domnului:

Hristos a înviat!

Vă îmbrăţişează cu dragoste părintească al dumneavoastră părinte duhovnicesc,

†Nicodim

Episcopul Severinului şi Strehaiei

[1](...), Slujba învierii, Canonul, Irmosul Cântării a 9-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă (în continuare EdIBMO), Bucureşti, p. 39.

[2]Ibidem, Slava Laudelor, p. 44.

[3]Ibidem, p. 36.

[4]Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a XI-a, cap. 2, în col. Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (în continuare PSB), vol. 41, trad., introd. şi note de pr. prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (în continuare EdIBMBOR), Bucureşti, 2000, pp. 997-998.

[5]Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, nota de subsol (în continuare n.s.) 1874, la ibidem, p. 997.

[6]Ibidem, n.s. 1875, p. 998.

[7]Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare despre Evanghelia de la Matei, în vol. Omilii la Postul Mare, trad. de episcopul Roman Melchisedec, ediţie îngrijită de Ignatie Monahul, Editura Anastasia, 1997, pp. 114-115.

[8] Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei I către Tesaloniceni, omilia VIII, în vol. Comentariile sau Explicarea Epistolei către Coloseni, I şi II Tesaloniceni, trad. de Arhim. Theodosie Athanasiu, Bucureşti, 1905, p. 239.

[9]Idem, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Evrei, omilia XXXI, trad. de Episcopul Theodosie Athanasiu, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1923, p. 363.

[10]Idem, Cuvânt despre învierea morţilor, VIII, în vol. Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, trad. şi note de pr. prof. Dumitru Fecioru, EdIBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 133.

[11]Idem, în vol. Bogăţiile oratorice ale Sfântului Ioan Gură de Aur, trad. de diac. Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2002, p. 143.

[12]Ibidem, p. 140.

[13]Idem, Cuvânt de învăţătură al celui între sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolui, în (...), Slujba învierii, ed. cit., pp. 46-47.

[14]Sfântul Ioan de Kronstadt, Liturghia: Cerul pe Pământ, trad. de Boris Buzilă, Studiu introductiv de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1996, p. 140, apud Pr. Nichifor Todor, Sfânta Liturghie – marea iubire a lui Dumnezeu, Editura Credinţa Strămoşească, Iaşi, p. 261-262.

[15]Sfântul Ioan Gură de Aur, în vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, de diac. Gheorghe Băbuţ, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1994, p. 13.

[16]Idem, Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia XLVII, 1, trad. de diac. Gheorghe Băbuţ, ediţia a 2-a, Editura Pelerinul Român, Oradea, 2005, p. 237.

[17]Calist şi Ignatie Xanthopol, Metoda sau Cele o sută de capete, cap 91, în Filocalia, vol. 8, trad., introd. şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, EdIBMO, Bucureşti, 2013, p. 238.

[18]Idem, Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni, omilia XXIV, ediţie revizuită de Constantin Făgeţan, Editura Sofia, Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005, p. 256.

[19]Sfântul Ioan Damaschinul, apud Calist şi Ignatie Xanthopol, op. cit., cap 92, p. 242-243.

[20] Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, n.s. 447, la Calist şi Ignatie Xanthopol, op. cit., cap. 92, p. 243.

[21]Sfântul Chiril al Alexandriei, op. cit., Cartea a treia, cap. 6, p. 368.

[22]Calist şi Ignatie Xanthopol, op. cit., cap 92, p. 249-250.

[23]Sfântul Vasile cel Mare, Scrisori, epistola 93, în col. PSB, vol. 12, trad., studiu introd., comentarii şi indici de pr. prof. Teodor Bodogae, EdIBMBOR, Bucureşti, 1988, p. 269.

[24]Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, partea a III-a, A treia convorbire cu părintele Theonas, cap. XXI, 1-3, în col. PSB, vol. 57, trad. de prof. Vasile Cojocaru şi prof. David Popescu, EdIBMBOR, Bucureşti, 1990, p. 722.

[25] Sfântul Chiril al Alexandriei, apud Neofit Kavsokalivitul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Despre dumnezeiasca împărtăşanie cu preacuratele lui Hristos Taine, trad. de Pr. Petroniu Tănase, Editura Orthodoxos Kypseli, Tesalonic, Grecia, 1992, p. 60.

[26]Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh şi Adevăr, Cartea a unsprezecea, în col. PSB, vol. 38, trad., introd. şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, EdIBMBOR, Bucureşti, 1991 p. 390.

[27]Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, n.s. 446, la ibidem, pp. 390-391.

[28]Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXXXII, IV, în col. PSB, vol. 23, trad., introd., indici şi note de pr. Dumitru Fecioru, EdIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 935.

[29]Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre desăvârşire, către monahul Olimpiu, în col. PSB, vol. 30, trad. şi note de pr. prof. dr. Teodor Bodogae, EdIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 465.

[30]Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, n.s. 663, la Sfântul Chiril al Alexandriei, op. cit., Cartea a treia, Cap. 6, p. 368.

Scrisoare Pastorală la Învierea Domnului 2016 - PS Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din sfânta și de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel Înviat a Treia Zi din morți și de la Sfântul Duh, iar de la noi părintească dragoste și frățească îmbrățișare!

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Hristos a înviat!

Fără îndoială, Praznicul Sfintelor Paști este unul dintre evenimentele cele mai importante ale anului liturgic. Cerul și Pământul se bucură împreună de Învierea Domnului, pe care și noi o prăznuim astăzi.

Îngerii saltă de bucurie, văzând pe Stăpânul lor Înviat cu Trupul, din morți și Îl întâmpină Sus, în Cer, cu cântare de bucurie și de slavă.

Oamenii, parcă nedumeriți, se bucură și ei, prin reprezentanții lor cei mai de seamă, prin femeile mironosițe și ucenicii Domnului, care mergând dis-de-dimineață, ca să ungă cu miresme Trupul Cel mort al Mântuitorului, găsesc mormântul gol și arătare de înger care le spune că El este viu: De ce-L căutați pe Cel viu, printre cei morți? Nu este aici. A înviat, precum a zis. Și va merge mai înainte de voi în Galileea; acolo Îl veți vedea! (Luca 24,5-6; Matei 28,6-7).

Dar până să ajungă aceștia în Galileea și fiind încă adunați în cetatea Ierusalimului, de frica iudeilor, a venit la ei Iisus Cel înviat, a stat în mijlocul lor și le-a zis: Pace vouă! (Ioan 20,19). Și chiar dacă nu L-au recunoscut de la început, pentru că înfățișarea Domnului Înviat era schimbată, transfigurată, era însoțită de lumina Sfintei Învieri, după ce s-au încredințat că într-adevăr El este, atunci s-au bucurat nespus de mult, iar bucuria aceasta nimeni nu a mai putut-o lua de la ei (Ioan 16,22).

S-au bucurat, pentru că L-au văzut din nou pe Hristos Domnul, pe care-L crezuseră mort, o dată pentru totdeauna. S-au bucurat, pentru că la fel ca și mai înainte, când fuseseră părtași la atâtea minuni, au văzut că este cu putință și Învierea morților, iar aceasta este cea mai mare dintre minuni, pe care nimeni dintre oamenii obișnuiți nu ar fi fost în stare să o facă. S-au bucurat, pentru că, după ce-l văzuseră înviat pe Lazăr, prietenul Domnului, care a stat în mormânt patru zile (Ioan 11,43-45), după ce au asistat, dimpreună cu o mulțime numeroasă, la învierea fiului văduvei din Nain (Luca 7,14-17), după ce au văzut-o vie pe fiica mai-marelui sinagogii din Capernaum (Marcu 5,41-42; Luca 8,55-56), iată că a venit și vremea ca să Îl vadă Înviat pe Domnul și Învățătorul lor, pe Care Îl urmaseră cu multă credincioșie și în Care și-a pus toată nădejdea lor. Iar aceasta nu le-a fost înșelată.

Dreptmăritori creștini și creștine,

Natura însăși, firea întreagă, în această vreme de primăvară, care coincide și cu Sărbătoarea Sfintelor Paști, parcă este la rândul ei părtașă Învierii Domnului și dă mărturie despre puterea lui Dumnezeu, după rânduiala Căruia există și își urmează cursul ei firesc.

Este atâta lumină, puritate și frumusețe în jur, încât acestea parcă atrag involuntar și sufletele noastre pe calea uimirii, îndemnându-le să se bucure și să dea slavă Celui Preaînalt pentru această frumusețe și pentru puterea Sa cea creatoare, care împodobește făptura și îi poartă de grijă în fiecare clipă.

Înțelegând și noi că toate sunt sub puterea lui Dumnezeu și bucurându-ne de tot ceea ce El ne pune la dispoziție cu atâta dărnicie și generozitate, aducem în interiorul bisericii o parte din această frumusețe a naturii, prin ramurile de salcie sau de finic, pe care le ținem în mâini în Duminica Floriilor, și mai ales prin lumânarea pascală, care este frumos împodobită cu flori. Lumina lui Hristos, care a strălucit din Mormântul Golgotei, prin Învierea Domnului, se împărtășește și astăzi credincioșilor prin semnele vădite ale frumuseții naturii, ce se bucură împreună cu noi de Învierea Domnului, dar pălește totuși în fața frumuseții ei nepământene.

Puțini sunt cei care, luându-și răgaz o clipă din alergarea zilnică a vieții și privind împrejurul lor, să nu se bucure de frumusețea a tot ceea ce văd, în această perioadă mirifică a anului. Dar, din păcate, destul de puțini sunt și cei care, părtași fiind credinței în Bunul Dumnezeu, sunt în stare să vadă ceea ce stă în spatele lucrurilor văzute și trecând cu mintea lor de la făptură la Creator, să Îl cunoască pe Acesta și să Îi aducă slavă și mulțumire (Rom. 1,20).

Firea întreagă, prin frumusețea, dar și prin stihiile ei, care produc spaimă și provoacă câteodată pagube însemnate în viața oamenilor și a cetăților prin care trec, fac parte din viața noastră și ele ne atrag atenția în felurite chipuri și împrejurări. Noi însă, trebuie să mergem mai departe cu ochiul cel tainic al minții, luminate de credință și să ajungem până la Cel ce este Stăpânul firii, Care a potolit furtuna pe mare doar cu cuvântul (Matei 14,32; Marcu 4,39; 6,51), Care a umplut mrejele pescarilor (Luca 5,6), Care l-a făcut pe Apostolul Său Petru să meargă pe apă ca și pe uscat (Matei 14,28-29), Care a ieșit din mormânt, deși fusese așezat în el ca un mort, iar piatra de la intrare, care era foarte mare, a fost dată la o parte (Matei 28,2; Marcu 16,3-4; Ioan 20,1), Care a intrat la Apostoli, după Înviere, ușile fiind încuiate (Ioan 20,19,26). Doar atunci natura își va dezvălui și pentru noi rostul ei firesc și puterea care îi stă în spate și o susține la existență, numai atunci vom putea să ajungem cu adevărat la Stăpânul ei și al nostru, la Cel Care a biruit moartea și ne dăruiește și nouă, celor ce credem în El, viața cea veșnică și bucuria Sfintei Sale Învieri.

Iubiți credincioși și credincioase,

Au trecut mai bine de două milenii de când piatra a fost răsturnată de pe ușa mormântului, iar Hristos și-a încredințat ucenicii de Înviere și totuși nici astăzi nu cred toți în Învierea Sa, iar lumea nu cunoaște pacea și bucuria Învierii decât în mică măsură. Tulburări și amenințări de tot felul, la adresa vieții oamenilor, pot interveni pe neașteptate și în multe părți. De prea multe ori, chiar în numele credinței, în general la confesiuni necreștine, există oameni care pot face rău semenilor lor, le pot pune viața în pericol, iar problema vieții și a morții pare că este mai actuală astăzi decât oricând. Moartea poate secera și acum vieți tinere și nevinovate, atunci când acestea se așteptau cel mai puțin.

Însă Hristos a biruit moartea, iar răul care a încercat atunci să Îl răpună pe Însuși Domnul Slavei, sub chipul Său de Om, pe Stăpânul vieții și al întregului univers, este același. Diavolul, cel mincinos și ucigaș de oameni (Ioan 8,44), care umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru, 5,8), își găsește și astăzi adepți care să-i asculte glasul, iar urmările sale se văd nu doar în lupta dintre neamuri și popoare diferite, în dorința lor de dominare, ci chiar și în sânul aceleiași familii, îngrozind pe alții prin faptele care se fac. Și chiar dacă uneori, cei care sunt porniți spre răzbunare, par a avea o oarecare îndreptățire în acțiunile lor, totuși, acestea nu sunt făcute nicidecum după voia lui Dumnezeu, nu pot să facă bine nimănui și nu ar trebui să fie săvârșite.

Să facem loc mai mult, în aceste zile, în sufletele noastre, bucuriei credinței și Învierii lui Hristos, să lăsăm frumusețea chipului Său să ne lumineze și nouă viața, să ne bucurăm de Învierea Sa și de frumusețea întregii zidiri. Să ne rugăm mai mult Celui Care a biruit moartea, să Îi încredințăm și noi viața și să Îl chemăm în ajutor în orice împrejurare, să Îl mărturisim și să le vorbim despre El copiilor și celor mai tineri, dar și întregii lumi, să Îi simțim puterea nevăzută și prezența Sa cea lină și binefăcătoare și așa, bucurându-ne, să cântăm, dimpreună cu toată zidirea: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le” (Troparul Învierii Domnului).

Al vostru, al tuturor, de tot binele doritor şi către Hristos Domnul Cel Înviat rugător,

                                                                    † Siluan

                           Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Dată în Reşedinţa noastră Episcopală din Jula, la Praznicul Învierii Domnului, în Anul Mântuirii 2016.

Sursa: FOAIA românească

   Sub genericul „ TRADIŢII ŞI OBICEIURI ÎN MEHEDINŢI” , Palatul Culturii Teodor Costescu din Drobeta Turnu Severin a organizat sâmbătă după-amiaza, în incinta Cetăţii Medievale, un eveniment de excepţie care a oferit participanţilor la „Zilele Severinului – ediţia 2016”, momente de neuitat.

   Expoziţia de costume populare, covoare oleneşti, scoarţe şi obiecte folosite în gospodăria ţărănească a fost prezentată de muzeograf Florentina Pleniceanu – Şef Secţie Etnografie şi Artă Populară din cadrul Muzeului Regiunii Porţilor de Fier, aducând aproape de inimile celor prezenţi atmosfera de odinioară din satele Mehedinţiului.

   Cei care au ales să petreacă măcar câteva minute în Cetatea Medievală, au putut urmări un moment artistic de excepţie al Asociaţiei Culturale Crainici, o punere în scenă a obiceiului tradiţional cunoscut sub denumirea de CLACĂ. Sub îndrumarea inimoasă a doamnei Delia Mladin, timp de aproape două ore, tineri şi vârstnici s-au întrecut în torsul şi scărmănatul lânii, împletituri, ţesutul în războiul de lemn, curăţatul porumbului şi alte activităţi practicate la clacă. Întocmai ca odinioară munca a fost împletită armonios cu momente muzicale susţinute de participanţi, glume şi ghicitori din vatra satului, toate în graiul de la munte. Nu au lipsit nici mâncărurile tradiţionale precum mălaiul copt în ţăst, brânza şi zara preparate în casă, şi gogoşile, mâncăruri cu care a fost îmbiat şi publicul spectator.

   Finalul momentului artistic s-a concretizat într-o horă a prieteniei, la care au fost invitaţi să se alăture toţi cei prezenţi. Acesta a fost un bun prilej şi pentru etalarea frumuseţii costumelor populare, adevărate opere de artă vestimentară ce pun în evidenţă măiestria artistică desăvârşită a sătencelor din Mehedinţi.

În cea de-a doua parte a serii grupul vocal „Oltenaşi cu oltencuţe” al Palatului Copiilor din DRobeta Turnu Severin, coordonat de profesorul Siţa Novac, a oferit un spectacol muzical deosebit, membrii acestuia fiind aplaudaţi de publicul spectator pentru prestaţia artistică deosebită. După ce micuţa Andra Nicoleta Iancu, câştigătoare a mai multor premii regionale şi naţionale, şi-a lansat CD-ul înregistrat de curând, seara s-a încheiat cu un program de dansuri populare sârbeşti, susţinut de Ansamblul „Fiii Şviniţei” din localitatea Şviniţa din Clisura Dunării.

Alexandra Dediu