Bradul de Crăciun este subiect de dispută la Chişinău. Reprezentanţii Primăriei Chişinău se confruntă cu o problemă inedită: unde să amplaseze bradul de Crăciun? Până anul acesta, el străjuia falnic Bulevadrul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Pentru că, de două luni, aici, au fost amplasate corturile protestatarilor, reprezentanţii administraţiei locale s-au văzut în situaţia de căuta o nouă locaţie. Şi cum niciuna nu era atât de generoasă din punctul de vedere al spaţiului, au ajuns la o soluţie de compromis: vor împodobi un brad care se află lângă Arcul de Triumf.
Bradul ales a fost analizat îndelung şi s-a constatat că nu îndeplineşte toate normele estetice, aşa că reprezentanţii administraţiei locale au decis să-i ataşeze extensii, pentru a-l face mai falnic. Până acum, i s-a aşezat un vârf nou, mai exact, un brăduţ a fost legat de partea superioară a bradului, pentru a-i conferi amplitudine. Totuşi, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat că decizia nu a fost încă luată şi dacă se va constata că bradul, căruia i s-a ataşat un vârf nou, nu va putea suporta toate lucrările de cosmetizare, atunci, un alt Pom de Crăciun va fi adus şi instalat chiar lângă acesta.