Imprimă această pagină

LA CHIŞINĂU CONTINUĂ NEGOCIERILE CU PARTIDELE POLITICE PENTRU DESEMNAREA PREMIERULUI

timoftiAbisul în care pare să se fi căzut politica de la Chişinău se adânceşte tot mai mult. Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, continuă negocierile pentru desemnarea unui nou premier, după ce Parlamentul nu a întrunit cvorumul necesar pentru votarea Guvernului propus de Ion Sturza, cel desemnat în urmă cu câteva săptămâni de Timofti să preia funcţia de prim-ministru. În aceste condiţii, formaţiunile politice moldoveneşti reiau discuţiile şi repun pe tapet vechile orgolii. Pentru luni, 11 ianuarie, pe agenda preşedintelui Timofti se afla o întâlnire cu socialiştii şi comuniştii de la Chişinău. Aceştia din urmă au anunţat că nu vor merge la negocieri şi vor refuza orice propunere din partea preşedintelui Republicii Moldova. De altfel, atât comuniştii, cât şi socialiştii au anunţat că se pregătesc de alegeri anticipate. În tot acest context, liberalii au declarat că vor face o alianţă cu orice partid sau formaţiune ce îşi afirmă traseul european. Pe de altă parte, analiştii politici de la Chişinău susţin că politicienii îşi vor da mâna în cel de-al doisprezecelea ceas pentru a evita alegerile anticipate. Deocamdată, nu este nimic cert, iar Republica Moldova pluteşte într-un interimat care nu este deloc benefic pentru economia ţării şi mai ales pentru cetăţenii obişnuiţi, pe care îi interesează prea puţin orgoliile politice din Parlament şi nu numai.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)