Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a prezidat la 1 martie şedinţa Comisiei Guvernamentale pentru reintegrarea ţării, în cadrul căreia a fost evaluată situaţia curentă, precum şi stabilite acţiunile care urmează să fie întreprinse în vederea avansării în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Premierul a declarat că reglementarea conflictului transnistrean reprezintă o prioritate pentru Guvernul Republicii Moldova. „Mobilizarea sprijinului partenerilor externi va contribui la consolidarea capacităţii de conlucrare, în acest sens”, a precizat Pavel Filip. De asemenea, un obiectiv al Guvernului este impulsionarea activităţii grupurilor de lucru sectoriale, pe tema subiectelor prioritare, precum problematica libertăţii circulaţiei persoanelor şi transportului, accesul agricultorilor la terenurile agricole situate în raionul Dubăsari, după traseul Tiraspol–Camenca, activitatea şcolilor moldoveneşti cu predare în grafie latină, respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană şi combaterea crimei organizate.