Imprimă această pagină

30.000 DE OAMENI PREZENŢI LA MARŞUL UNIONIST DE LA CHIŞINĂU

marsAproximativ 30.000 de oameni au participat la Chişinău la un impresionant marş unionist. Oamenii au pornit din faţa Teatrului Maria Bieşu şi au străbătut Chişinăul cerând Unirea Basarabiei cu România. Au fost prezenţi  la marş, inclusiv, cetăţeni români veniţi din diferite judeţe ale României. Aceştia au purtat pancarte cu judeţele din care provin. Sunt unionişti din Dolj, Ialomiţa, Sibiu, Cluj, Iaşi şi aşa mai departe.  La marş au venit oameni din toate raioanele Republicii Moldova.  Manifestanţii  sunt de toate vârstele: tineri, vârstnici, copii, persoane de vârsta a doua. Participanţii au purtat drapeluri tricolore şi au scandat sloganuri unioniste. Coloana de manifestanţi s-a întins pe aproximativ 2 km.  Marşul s-a oprit în faţa Gării Feroviare din Chişinău, unde Anatol Ursu, preşedintele „Tinerilor Moldovei” a ţinut un discurs în care a mulţumit tuturor celor care au venit să ceară Unirea Basarabiei cu România. La marş s-au aflat şi reprezentanţi ai diasporei româneşti. Sute de reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din străinătate au desfăşurat un tricolor de peste 10 metri.  În încheiere, a avut loc un program artistic susţinut de artişti din Republica Moldova. Pe parcursul marşului au existat două alerte cu bombă, care nu s-au confirmat.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)