Protejarea intereselor naţionale ale românilor din Serbia constituie unul din subiectele intens dezbătute în ultimii ani. Asociaţiile românilor din Serbia au încercat, de-a lungul timpului, să aducă în faţa autorităţilor problemele specifice acestei comunităţi. La fel s-a întâmplat şi duminică, 11 septembrie, unde la sediul central al organizaţiei de interes obştesc „Românii Independenţi din Serbia” (RIS) a avut loc şedinţa extinsă a Asociaţiei. La Vârşeţ, în Serbia, s-au reunit membrii conducerii şi reprezentanţii organizaţilor locale R.I.S., pentru a discuta despre problemele arzătoare ale românilor din Serbia.
Ordinea de zi a şedinţei a cuprins prezentarea unei serii de probleme strigente, care a reprezentat analiza situaţiei actuale în cadrul comunităţii românilor din Serbia. Discuțiile au fost axate pe facilitarea obţinerii cetăţeniei române de către etnicii români din comunităţile istorice, printr-o revizuire a actului legislaţii Române şi activităţile autofinanţate, desfăşurate în cadrul Asociaţiei „Românii Independenţi din Serbia”. De asemenea, au fost stabilite priorităţile şi strategiile de acţiune ale R.I.S.-ului în noile condiţii social-politice din Serbia. Un punct important pe ordinea de zi l-a constituit introducerea orelor de Limba Română cu Elementele Culturii Naţionale în Serbia de Răsărit(Valea Timocului), precum şi adoptarea hotărârilor de editare a publicaţiei "Glasul Cerbiciei". Pe lângă toate acestea, s-a discutat şi despre organizarea manifestărilor tradiţionale (Festivalul Mărţişorului, Sărbătoarea din Poieni) pecum şi despre continuarea procesului de restructurare a organizaţilor locare R.I.S. din Serbia. La şedinţă, reprezentanţii R.I.S. au dezbătut situaţia din cadrul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia (CNMNRS) pe care o consideră dezastruoasă şi despre care spun că a devenit instrumentul unui grupuleţ de interes (Petrivici-Drăgan-Cioban) şi nu reprezintă interesele minorităţii naţionale române, după cum se arată într-un comunicat de presă remis de R.I.S. În Serbia, problemele comunităţii româneşti sunt spinoase, iar lipsa colaborării asociaţiilor care îi reprezintă pe românii de aici este doar una dintre ele. În tot acest timp, românii şi filonul cultural român sunt neprotejaţi. Cu alte cuvinte, coagularea mediului asociativ românesc din Serbia, este o necesitate pentru păstrarea identităţii româneşti peste Dunăre.