Citeste si...

SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA CATEDRALA EPISCOPALĂ DIN VÂRŞRŢ, SERBIA

DSC_0688.JPGÎn Duminica a XXIX-a după Rusalii, a vindecării celor 10 leproși, care a coincis și cu Odovania Praznicului Botezului Domnului (14 ianuarie 2018), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, s-a aflat în mijlocul credincioșilor ortodocși români bănățeni din Vârșeț, Serbia, unde a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu un sobor format din Părintele Emanuel Tăpălagă, Vicar Eparhial al Episcopiei Daciei Felix și Paroh la Sân Mihai, Părintele Adrian Boba, Paroh la Catedrala din Vârșeț și Arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala din Giula, Ungaria.

Răspunsurile la strană au fost date în stil tradițional bănățean de mai mulți tineri și cântăreți din corul acestei Catedrale, cu o tradiție de mai bine de 100 de ani, dar care a funcționat, cu întreruperi, de-a lungul vremii. La slujbă au luat parte credincioși români din Vârșeț, oraș aflat la aproximativ 14 kilometri de vama cu Stamora Moravița și 80 de kilometri de Timișoara, dar și din alte localități.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan le-a vorbit oamenilor despre pilda celor 10 leproși, despre lucrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care îi vindecă pe oameni de boli grele și incurabile cu singură puterea cuvântului Său, acolo unde întâlnește credință în sufletele acestora, dar și despre valoarea recunoștinței, care la rândul ei este foarte importantă atât în relația cu Dumnezeu, cât și cu semenii noștri și totuși se întâlnește destul de rar, de-a lungul istoriei. Totodată, și-a exprimat bucuria de a putea reveni din nou și a se ruga acum, la început de An Nou 2018, împreună cu credincioșii ortodocși români din acest centru spiritual, cultural și românesc al Banatului Sârbesc sau Voivodinei, în care se află și Reședința Episcopiei Daciei Felix.

După Sfânta Liturghie, Ierarhul a avut și o ședință de lucru cu membrii Consiliului Parohial, în cadrul căreia au discutat pe larg anumite probleme administrative legate de slujirile la Catedrală și bunul mers al vieții bisericești în cadrul acestei comunități.

Catedrala din Vârșeț, cu hramul „Înălțarea Domnului”, a fost începută în anul 1910 de Protopopul Român Traian Oprea, împreună cu alți intelectuali din oraș și a fost sfințită în 1913 de vrednicul de pomenire Episcop al Caransebeșului Elie Miron Cristea, devenit ulterior primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La târnosirea, făcută cu alai și cu mult fast, a luat parte și renumitul cor bisericesc din Lugoj, condus de Ion Vidu, iar la aniversarea a 100 de ani de la momentul târnosirii Catedralei, în 2013, în curtea ei au fost așezate două plăci comemorative din marmură, dedicate Protopopului Traian Oprea și dirijorului și compozitorului Ion Vidu, precum și un bust din bronz al vrednicului de pomenire Patriarh Miron Cristea.

Din anul 2001, odată cu instalarea la Vârșeț a primului Episcop Ortodox Român, Administrator al Episcopiei Daciei Felix, în persoana Preasfințitului Părinte Daniil Stoenescu, biserica românească din Vârșeț a dobândit și statutul de Catedrală Episcopală și îi primește pe toți credincioșii care își îndreaptă pașii spre ea și înalță aici rugăciuni pentru trebuințele lor, ale familiilor lor și ale Neamul Românesc din care fac parte.

În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Siluan l-a cercetat și pe vrednicul Părinte Andrei Turcoane, co-slujitor al Catedralei din Vârșeț și fost preot slujitor la comunitatea românească din New York, aflat acum în suferință.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Daciei Felix

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1