Ziua Femeii a fost sărbătorită în avans la Kladovo în Serbia. Sâmbătă, 4 martie, la un restaurant din Kladovo au fost înregistrate trei recorduri: cel mai mare număr de participanți la sărbătorirea Zilei femeii la această unitate prestatoare de servicii, de peste 460, cel mai mare număr de turiste străine prezente la acest eveniment, adică 120 de românce și bulgăroaice și hora cu cei mai mulți participanți în același timp: peste 350.
Sărbătoritele, ca și puținii participanți de gen masculin, au avut parte de un regal gastronomic și muzical. Multe dintre ele nu sunt prima oară aici, și au afirmat că gazdele s-au ridicat la un nivel mult peste așteptări. Venite de la Sofia sau Montana (Bulgaria), Craiova sau Drobeta Turnu Severin, sau din toate colțurile Văii Timocului sârbești: Zajecar, Bor, Negotin și Kladovo și chiar și de la Donji Milanovac, reprezentantele sexului frumos au încins atmosfera cu jocul și râsul lor, petrecerea dovedind că frontierele sunt doar semne administrative și că muzica îi unește pe oameni, indiferent de țara din care provin.
Diana-Silvia Solkotovic