Imprimă această pagină

SPECIALIȘTI DIN ROMÂNIA, IMPLICAȚI ÎN ELABORAREA MECANISMULUI DE IMPLEMENTARE A LEGII EDUCAȚIEI DIN UCRAINA

Directorul Departamentului European din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev, Volodimir Șkurov, a declarat că specialiști din România vor fi implicați în elaborarea legislației privind implementarea articolului 7 din noua lege ucraineană a educației – potrivit publicației Golos, citată de TOCpress.

„În urma concluziilor Comisiei de la Veneția cu privire la articolului lingvistic din Legea educației, pe care Ucraina s-a angajat să le ia în considerare în cadrul elaborării legislației privind implementarea (Legii educației, n.red), cu partea română am ajuns la acorduri concrete legate de implicarea reprezentanților săi în elaborarea acestei legislații. Suspensia din prezent nu a afectat poziția părții române cu privire la susținerea independenței, suveranității, integrității teritoriale și integrării europene a Ucrainei” – a explicat reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev.

Potrivit lui Volodimir Șkurov, relațiile dintre Ucraina și România rămân stabile, însă dezvoltarea lor a încetinit.

„Ceea ce avem acum în relațiile ucraineano-române se poate consider un fel de suspendare a ritmului intens de dezvoltare, ca urmare a punerii în aplicare în Ucraina a reformei sistemului de învățământ și a impactului acesteia asupra comunității românești din Ucraina, ceea ce a și provocat îngrijorare din partea României. Într-o oarecare măsură, acest lucru se mai datorează informațiilor și explicațiilor insuficiente privind reforma menționată mai sus” – a mai remarcat Șkurov, potrivit TOCpress.

Reamintim că Ministrul afacerilor externe al României, Teodor Meleșcanu, a declarat la Cernăuți în data de 11 ianuarie că „România își menține evaluarea că articolul 7 al Legii educației, în formularea prezentă, are un impact negativ asupra dreptului la educație în limba maternă pentru persoanele aparținând minorității române și, în general, a celor a căror limbă maternă este limba română”. Șeful diplomației române a subliniat că autoritățile de la București au deplină înțelegere pentru îngrijorarea manifestată de reprezentanții minorității române din Ucraina, cu privire la adoptarea Legii ucrainene a educației, precizând că pentru a identifica o soluție viabilă este necesar un dialog susținut și asocierea constantă a reprezentanților minorităților naționale la deciziile autorităților ucrainene care îi privesc în mod direct.

 

Sursa: BucPress

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)