Imprimă această pagină

RECITAL LA CERNĂUȚI. „SCRISOAREA IV” DE MIHAI EMINESCU – BUCPRESS TV

În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu, considerat cel mai important reprezentant al literaturii românești.

În acest început de mileniu, când calculatorul şi internetul pur şi simplu înghit viaţa multor tineri, iată că se mai găsesc suflete de altă natură care prietenesc mai mult cu cartea. Şi printre aceştia, la Cernăuți, se află şi Dumitru Ungureanu, proaspăt absolvent al gimnaziului românesc „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi.

Evident, calculatorul nu-i este chiar străin, însă Dumitru nu a devenit robul acestei „cutii a Pandorei”, (vorba scriitorului bucovinean Grigore Crigan), ci se foloseşte de el doar ca de un obiect ce-l ajută când are. În rest – e prieten bun cu cartea. Iar prin carte a ajuns şi la scriitori, inclusiv la Eminescu. Mai mult chiar, a învăţat pe dinafară un şir de poezii ale Poetului Nepereche, participând la vreo 6 ediţii ale Concursului regional de declamare a versurilor eminesciene. Şi nu pur şi simplu poezii incluse în programa şcolară, ci opere fundamentale, dificile şi pentru un student sau profesor de şcoală, dar mite pentru un elev: „ Cugetările sărmanului Dionis”,  „ Scrisoarea IV”… Şi de fiecare dată se clasa pe locuri de frunte.

Acum, că s-a despărţit de gimnaziu, de colegii de clasă şi de profesori, îi urăm din inimă succese în viaţă, să susţină toate probele de admitere, pentru a deveni student, şi să prietenească şi în continuare cu cartea. Că e una dintre cele mai sincere, devotate şi frumoase prietenii...  

BucPress TV prezintă de 15 ianuarie 2018 un recital poetic la Cernăuți.

 

Sursa: Bucpress

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)