La Şcoala "Lucian Magdu", din Bătania - Ungaria, s-a desfăşurat, vineri, 6 octombrie, un concurs de recitare în limba română. În mijlocul comunităţii româneşti s-a aflat şi ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurca. Concursul se organizează anual şi este dedicat memoriei poetului și regizorului român Lucian Magdu (1937-1968), cel al cărui nume îl poartă Școala din Bătania. Elevi de la școli bilingve româno-ungare sau de la cele la care româna este obiect de studiu au concurat prin recitarea a câte două poezii, una din opera poetului Lucian Magdu și alta din literatura română. Invitații au asistat și la proiecţia filmului ”Rădăcini” regizat de Lucian Magdu. Evenimentul a prilejuit și comemorarea fostului preot paroh al Bisericii Ortodoxe din Bătania, Ilie Ciocan, primul preot misionar sosit din țară, în Ungaria, în 1990.