Imprimă această pagină

GELU COSTEA EXPUNE “CUCUTENCE” LA BUDAPESTA

cucutence 2În 12 mai 2016, de la ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta organizează la sediul său vernisajul expoziției de pictură „Cucutence" semnată de Gelu Costea, în prezența artistului plastic și a criticului și istoricului de artă Ernyey Gyula din Ungaria.

Pictorul Gelu Costea a absolvit în anul 2000 Academia de Arte Luceafărul București, este Licențiat al Universității de Arte București, tot din 2000 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța. În 2001, primește Premiul Special „Alexandru Țipoia" București iar în 2002, Premiul „Ștefan Dimitrescu" Muzeul Județean Vaslui. Dintre expozițiile personale le amintim doar pe cele mai recente: „Cucutene" la U'Art Gallery şi „Atelier" la Biblioteca Metropolitana București în 2014; „Poarta" la Galeria Ion Nicodim din Mamaia în 2013; „Pasaj" la Galeria Ion Nicodim din Mamaia în 2010 și „Drumul" Cărtureşti, București în 2008.

Gelu Costea a participat la numeroase expoziții de grup dintre care le amintim doar pe cele mai recente: European University Lefke-Cyprus și „Elogiul frumosului" la Galeria C. Brâncuși din Palatul Parlamentului București în 2015; „Conexiuni și Semne" la Galeria Senso București, „Arborele vieții"  la Galeria C. Brâncuși din Palatul Parlamentului București și „Brief" la  Galeria Dana Art din București în 2014 și la „Salon de Peinture Roumaine Contemporaine", Cite Internationale des Arts la Paris în 2012.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 12 mai - 11 iunie 2016.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)