Imprimă această pagină

ISTORIA EMIGRAŢIEI ROMÂNE

Începând cu Mihai Viteazul, ideea unirii tuturor românilor care vorbeau aceeaşi limbă a fost exprimată şi susţinută de toţi reprezentanţii autentici ai poporului român, precum: Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Tudor Vladimirescu, Simion Bărnuţiu, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza şi mulţi alţii, care au reuşit să realizeze unirea românilor şi, apoi, să menţină unitatea noului stat. Ideea unităţii la români a existat încă de la naşterea poporului român şi ea a fost “scânteia care a întreţinut în sufletul său focul sacru al valorilor sale” morale şi naţionale, care l-a ajutat să-şi păstreze limba, obiceiurile şi credinţa.

Românii au comunicat şi s-au ajutat în timpul marilor încercări ale istoriei. Teritoriul actual al României, împreună cu regiunile pierdute în urma agresiunii stalinisto-hitleriste din anii 1939-1940, ca tot unitar sub aspect geografic, economic şi spiritual, constituie nucleul la care, frământata istorie europeană a mileniului nostru a redus spaţiul etnogenetic românesc.

Etape ale emigrării românilor

Emigraţia între anii 1918–1944 După primul Război Mondial s-a creat un cadru politic pentru evoluţia societăţii româneşti, s-au deschis noi perspective pentru dezvoltarea ţării precum şi a românilor din ţară şi străinătate.

Emigraţia după cel de-al doilea Război Mondial După înfrângerea Germaniei hitleriste o mare parte dintre membrii Mişcării Legionare au emigrat în Germania Occidentală şi în Austria. După o perioadă scurtă, mulţi dintre aceştia s-au împrăştiat prin alte ţări europene – Franţa, Italia şi Spania. Din aceste ţări o parte dintre ei au emigrat în S.U.A., Canada şi America de Sud, în special în Argentina şi Brazilia.

Emigraţia între anii 1970-1990 După o perioadă de ,,dezgheţ'' post-stalinistă, regimul comunist din România şi-a intensificat, din nou, latura represivă, astfel că, după 1970 (chiar până la sfârşitul deceniului următor), se constată sosirea unui nou val de emigranţi din România.

Emigraţia după anul 1990 După evenimentele controversate din decembrie 1989 se constată apariţia unui nou val de emigranţi români. Caracteristica principală a emigraţiei faţă de cele anterioare este extrema diversitate pe vârste (20-70 de ani) şi profesii, cele mai multe intelectuale dar şi unele legate de diverse meserii. Motivaţia acestui ultim val de emigranţi este de ordin politic, dublată şi de una acut economică. Elemente specifice, practic generale, care caracterizează în prezent comunităţile româneşti din afara graniţelor ţării:

a)între membrii comunităţilor clasice şi cei ai noii comunităţii, în majoritatea cazurilor, nu s-a stabilit o comunicare permanentă, sistematică; această situaţie poate fi asimilată conflictului dintre generaţii, caracterizat prin mentalităţi, preocupări şi psihologii diferite, greu de reconciliat;

b)aceeaşi cvasi-absenţă a unor legături solide se constată şi între comunităţile originarilor din România (saşi, şvabi, evrei, polonezi etc.) şi românească (clasică şi nouă);

c) comunităţile româneşti au puţine informaţii unele despre altele, iar autorităţile şi opinia publică din ţările lor de reşedinţă nu cunosc, de regulă, decât evenimentele negative în care sunt implicaţi conaţionalii noştrii;

d)noua comunitate românească, formată, în cea mai mare parte, din persoane tinere sau de vârstă medie (vârsta acestora se situează între 20 şi 45 de ani), este structurată, de regulă, pe segmente socio-profesionale distincte care, de cele mai multe ori, nu vin în contact unele cu altele;

e)numărul cetăţenilor români cu drept de vot care se prezintă la urne în străinătate cu ocazia alegerilor generale şi referendumurilor din România este extrem de redus în raport cu numărul celor care au acest drept (estimat la mult peste un milion); aceeaşi situaţie se înregistrează şi cu ocazia alegerilor locale la care imigranţii au dreptul să participe în ţările lor de reşedinţă; în acest sens este semnificativ că, la alegerile generale din noiembrie/decembrie 2004, la secţiile de votare din străinătate s-au prezentat numai cca. 40.000 de români;

f) în jurul comunităţilor de români, este în plină dezvoltare o întreagă reţea de servicii specifice: transferuri valutare, transport de marfă direct la domiciliul din România, transport de persoane, oferte de serviciu, cursuri de învăţare a limbii statului de reşedinţă ş.a.;

g)reflexul vieţii asociative al românilor din străinătate este în formare, neexistând încă, peste tot, asociaţii puternice, care să pledeze în favoarea recunoaşterii drepturilor de bază ale membrilor lor;

h)frecvent, imigranţii români nu cunosc principalele obligaţii ce le revin în ţara în care şi-au stabilit domiciliul, de unde rezultă, adesea, încălcări ale prevederilor legale şi reglementărilor locale din regiunea unde locuiesc şi, implicit, o creştere a infracţionalităţii;

i) elementul coagulant al noilor comunităţi, îndeosebi în perioada imediată de după sosire, când raporturile formale cu autorităţile noului stat de reşedinţă sunt dificile, îl constituie biserica; deschiderea de noi parohii româneşti este un fenomen frecvent; din acest motiv există o cerere insistentă din partea credincioşilor români de a se construi biserici româneşti (Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Germania ş.a.);

j) majoritatea românilor stabiliţi temporar sau definitiv în străinătate sunt bine integraţi în noua societate şi sunt apreciaţi pentru ceea ce fac şi cum se comportă; totuşi, o parte redusă dintre aceştia sunt implicaţi în acte antisociale şi infracţiuni, adesea penale; acestea constituie una din cauzele principale care afectează imaginea României în străinătate, îndeosebi în statele membre ale Uniunii Europene (Italia, Spania, Franţa ş.a.); s-a creat chiar tendinţa de a se considera, în mod „automat", că imigranţii care săvârşesc astfel de acte sunt români.

Aspecte ale fenomenului

Pozitive:

a) adaptarea accelerată a forţei de muncă româneşti mediu calificată la rigorile organizatorice şi de calitate ale spaţiului european comunitar;

b)intrarea continuă în ţară, de mai mulţi ani, a unor sume importante de valută (cca. 2,5-3 miliarde euro, anual);

c) aprecierea pozitivă, de către antreprenorii europeni, a nivelului înalt de calificare al meseriaşilor români;

d)participarea, redusă pentru moment, a cetăţenilor români, legal stabiliţi, la viaţa democratică (inclusiv alegeri) pe plan local, în noua ţară de reşedinţă;

e)tendinţa de a investi banii economisiţi în România (case, alte proprietăţi, terenuri) sau în schimburile economice şi comerciale bilaterale etc.

Negative:

a) afectează direct imaginea ţării noastre. Comportamentele antisociale şi infracţiunile, raportate la numărul mare de imigranţi români, sunt foarte vizibile, având un impact negativ în rândul opiniei publice pe plan local şi naţional, în ţara de reşedinţă; multe dintre aceste infracţiuni devin penale tocmai din cauza nivelului redus de educaţie, a necunoaşterii limbii şi, mai ales, a prevederilor legislaţiei europene în materie de imigraţie; treptat, acestea trec în zona marii criminalităţi (prostituţie, trafic ilicit de bunuri şi persoane, furturi, corupţie), afectând grav percepţia României în străinătate.

Ultima modificare Luni, 05 Octombrie 2015 18:48
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)