Mulţi ani de acum înainte ne vom aminti despre toamna lui 2015! Vom vorbi despre ea ca despre o toamnă călduroasă, când lui Dumnezeu i-a fost atât de milă de noi, încât ne-a ferit de frig şi ne-a trimis soare, deşi frigul ne-a cuprins sufletele. Ne-a lăsat să  plângem în linişte, cu speranţa că vom vedea soarele care ne aşteaptă să ne liniştim. Căci, da, este vremea plângerii şi a doliului! Tragedia de la Colectiv a şocat o ţară şi o lume întreagă. Am plâns împreună şi am cerut să cadă capete vinovate. Apoi, a venit teroarea din Franţa. Aceeaşi zi neagră: vineri şi aceeaşi oră fatidică: 22,30. La toate sentimentele de revoltă şi de durere pe care le simţem de două săptămâni, de când România îşi plângea tinerii arşi de vii, s-a adăugat şi groaza. Europa Occidentală a înlemnit şi nu poate să priceapă cum s-a ajuns în situaţia de a-i fi ucişi oamenii pe străzi. Sute de victime, oameni nevinovaţi sunt sacrificii colaterale ale unui război care nu are nicio legătură cu ei. Şi stăm şi cercetăm fără să înţelegem, iar întrebarea care ne revine obsedant în minte este: de ce? Orice răspuns de ordin militar sau strategic nu poate să liniştească drama sufletească. Pentru că, dincolo de explicaţiile specialiştilor în geopolitică, sufletul meu nu poate să înţeleagă de ce, la nivel global, fiinţa umană valorează atât de puţin. Nu vorbim despre Europa cu toate principiile ei umaniste, ci despre lumea aceasta, care se numeşte casa noastră, în care zilnic sunt ucişi oameni în numele diverselor ideologii . Iar crimele acestea nu se petrec la capătul lumii, de multe ori, sunt lângă noi. Să ne amintim de fosta Yugoslavie, Ucraina, Transnistria, zona de sud a Turciei. Sunt doar câteva exemple, la îndemână, care demonstrează cât de mare şi nocivă este încrâncenarea omenească şi cât de criminală este ea. Nu are legătură doar cu o religie sau alta, ori cu vreo formă de guvernământ, ci este latura aceea întunecată a minţii omeneşti, lacomă de sânge şi nemiloasă. Dar este vremea doliului, când plângem şi ne reculegem. Va urma, apoi, timpul să înţelegem că Europa nu va mai fi la fel, ne vom întrista, dar vom merge mai departe.

Beatrice Urucu