Trimite-ne stirea ta!
Românii din afara granițelor au venit la voteze imediat după ce s-au deschis secțiile de votare. Pe rețele de socializare au fost postate fotografii care surprind cozi mari la secții, în diferite colțuri ale Europei. Primul român care și-a exprimat votul este din Noua Zeelandă. MAE informează că votul la alegerile europarlamentare şi referendumul naţional a început în străinătate, la Auckland, Noua Zeelandă, la 22.00, ora României şi 7.00 ora locală, în secţia de votare nr. 18, ce mai îndepărtată secţie organizată peste hotare. „Votul în cadrul celor 441 de secţii organizate în străinătate se va desfăşura pe durata a 33 de ore (25 mai ora 22.00 – 27 mai ora 7.00 când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver, Canada). Pentru asigurarea condiţiilor optime de vot pentru toţi cetăţenii români aflaţi în străinătate care doresc să îşi exercite dreptul de vot la unul sau la ambele scrutine din data de 26 mai 2019, în cele 441 de secţii de votare au fost trimise 4.000.500 atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendumul naţional din 26 mai 2019”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului de Externe.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.