Trimite-ne stirea ta!
Reușită deosebită pentru secția de natație de la Clubul Sportiv Municipal Drobeta! Radu Vaipan a obţinut medalia de argint în cadrul Campionatelor Balcanice de Nataţie pentru Juniori, care s-au desfăşurat, în perioada 5-6 mai, la Sarajevo.
Cei mai reprezentativi juniori din zona Balcanilor s-au întrecut în apă pentru medalii. România s-a dovedit a avea cea mai valoroasă delegație, după ce a reuşit să cucerească un total de 22 medalii la Campionatul Balcanic de înot pentru juniori (14-18 ani) din Bosnia & Herțegovina. Printre performeri s-a regăsit și Radu Vaipan de la CSM Drobeta. Sportivul pregătit de Dan Bădescu a cucerit titlul de vice-campion balcanic în proba de 50 m bras, cu un timp execelent, care îl trimite și la Campionatul European din Finlanda.
„Titlul de vice-campion balcanic, dar și timpul scos, este o performanță foarte bună pentru secție, care l-a trimis la Europene. În 2010 l-am avut pe Radu Marius calificat la Campionatul European de Juniori, tot la Helsinki, și a reușit să se claseze pe locul 5, în proba de 100 metri liber. Acum ne pregătim de Campioantele Internaționale ale României de la București unde Radu Vaipan va avea posibilitatea să își îmbunătățească timpul. De altfel, foarte puțin ia lipsit să câștige proba de 50 metri bras de la Sarajevo. A scos timpul 29.40, iar slovenul 29.30. Pentru prima lui participare la Campionatul European, consider că o calificare în finală ar fi extraordinar”, a declarat Dan Bădescu, antrenor CSM Drobeta.
România a ocupat primul loc în clasamentul pe medalii la Campionatele Balcanice de înot pentru juniori, desfăşurate în weekend, la Sarajevo (Bosnia-Herţegovina). Echipa tricoloră a cucerit 22 de medalii, dintre care 10 de aur, 6 de argint şi 6 de bronz, devansând Slovenia şi Turcia la competiţia la care au participat sportivi din 12 ţări.
Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită liceenii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani să candideze la Şcoala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, denumită „Camp Kennedy”, ce va avea loc la București în perioada 19-26 august.
Acest program îşi propune să ofere liceenilor din România, pasionaţi de implicare civică, oportunitatea de a învăţa cum funcţionează statul român, care este rolul cetăţeanului într-o societate democratică şi cum pot ei să se implice activ, aducând schimbări pozitive în comunităţile din care provin. Participarea în cadrul celei de-a doua ediţii a programului Camp Kennedy în România este gratuită, cei 25 de participanți, ce urmează a fi selectați, având asigurate integral: cazarea, transportul, materialele și sesiunile educative cu traineri și invitați de prestigiu.
Camp Kennedy este dedicată liceenilor vizionari, creativi, implicați şi urmărește dezvoltarea leadershipului civic și a cetățeniei active în rândul participanților. Liceenii participanți vor avea parte de activităţi diverse, de tip team building, dezbateri, workshopuri şi sesiuni de informare sau vizite în instituţii publice de interes pentru tematica programului. La finalul Școlii de Vară, participanții vor fi coordonați în vederea implementării unor proiecte locale, în comunitățile sau liceele din care provin. Cele mai creative și de impact proiecte vor fi ulterior premiate și apreciate public.
Camp Kennedy îşi propune să îl omagieze pe președintele american căruia îi poartă numele, John F. Kennedy, şi să încurajeze tinerii în a cunoaşte şi aplica principiile unuia dintre cei mai iubiţi preşedinti din istoria Statelor Unite ale Americii.
Criterii de eligibilitate:
Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc următoarele condiții cumulative:
· au cetățenie română;
· sunt, la momentul înscrierii, elevi de liceu în licee de orice profil, din mediul rural și urban;
· au minimum 15 ani și maximum 17 ani împliniți în momentul începerii programului (19 august 2018);
· au cel puțin un nivel mediu de cunoştinţe de limba engleză;
· sunt creativi, implicați civic și cu rezultate școlare și extrașcolare bune;
· demonstrează interes față de tematica programului;
· sunt dispuși să organizeze cel puțin un proiect civic local, în perioada 1 septembrie- 15 octombrie 2018;
Cei interesați se pot înscrie online până pe data de 10 iunie, completând formularul disponibil aici:http://americancouncils.ro/programe/camp-kennedy/apply-here/.
Ulterior evaluării acestora, un număr limitat de candidați vor fi invitați să susțină și un interviu online, în limba engleză.
Se cunoaște și noua campioană a juniorilor sub 15 ani de la Mehedinți. Formația Luceafărul Drobeta a terminat pe primul loc și va reprezenta Mehedințiul la turneul zonal.
Luceafărul Drobeta a câștigat și manșa retur a duelului cu Sport Kids Drobeta și este câștigătoarea campionatului județean al juniorilor sub 15 ani. Elevii antrenați de Gheorghe Gădăleanu învinseseră în primul meci cu 1-0, iar în returul disputat marți pe Stadionul Municipal s-au impus cu un categoric 5-0. Cu acest prilej, reprezentanții Asociației Județene de Fotbal au înmânat cupele și medaliile pentru participanții în sezonul 2017-2018. Pentru copiii de la Luceafărul Drobeta nu s-a luat pauză deoarece vor reprezenta județul Mehedinți la etapa zonală. În cadrul acestei faze vor întâlni campioanele celorlate patru județe ale Olteniei. Câștigătoarea va avansa în finala pe țară.
Punct final fazei judeţene a Campionatului Naţional de fotbal al juniorilor E. Fără să cunoască gustul amar al înfrângerii, Sport Kids Drobeta a devenit campioana judeţului şi va reprezenta Mehedințiul la faza zonală.
Campioana județeană la Juniori E va participa în perioada, 24-27 mai, la faza zonală, unde se vor întâlni formațiile câștigătoare din întreaga Oltenie. Echipa Sport Kids Drobeta, pregătită de Dan Harcău, a câștigat Campionatul Județean de Fotbal al Juniorilor E, organizat de Asociația Județeană de Fotbal Mehedinți, și își testează acum potențialul în compania campioanelor din Gorj, Dolj, Vâlcea și Olt. Sport Kids s-a calificat, la finele săptămânii trecute, în urma unui turneu care a constat în 10 meciuri pe Stadionul Municipal.
„Campionatul s-a desfășurat sub formă de turneu pe parcursul a două zile. Echipa mea a fost și în tur și în retur foarte motivată și dornică pentru a câștiga. De altfel nu am pierdut niciun joc din cele opt. Acum trecem peste granița județului și avem nevoie de o atitudine cel puțin la fel cum au arătat în campionat. Vom merge la etapăa zonală cu mult entuziasm și curaj pentru a ne face jocul și la sfârșitul competiției să ne clasăm pe un loc cât mai sus. Sper ca sutele de ore de antrenament ale fotbaliștilor mei să se vadă în cadrul acestui turneu”, a declarat antrenorul de la Sport Kids, Dan Harcău.
Sport Kids Drobeta a câștigat întrecerea nehedințeană a juniorilor născuți în anul 2007 într-o manieră categorică: 7 victorii, 1 egal și un golaveraj foarte bun 44-6. Pe podium a fost urmată de Luceafărul Drobeta (19 puncte) și CSS Drobeta (12).
Lotul echipei a fost format din: Edi Mijache, Dalion Munteanu, Cristi Iordache, Denis Taroi, Ianis Doandeș, Ayan Nițu, Răzvan Safta, Bogdan Damian, Răzvan Băloi, Mădălin Stoienică, Mario Lipic, Alin Grăznaru, Alex Răducănița Andreas Olariu și Adrian Popi.
Calificată între cele mai bune opt echipe din țară, după o pauză de 12 de ani, CSS Drobeta a reușit o figură frumoasă la turneul final al Campionatului Național pentru junioare III de la Sfântu Gheorghe. Tinerele pregătite de Petronela Naum au terminat competiția pe un meritoriu loc 5.
De un sezon plin de amintiri frumoase și o experiență de neuitat au avut parte junioarele III de la Clubul Sportiv Școlar Drobeta. La finele săptămânii trecute au avut ultimele reprezentații ale sezonului în cadrul turneului final din localitatea Sfântu Gheorghe. Pe tabloul final au acces cele mai bune opt echipe, împărțite în doua grupe de câte patru. CSS Drobeta a făcut parte din grupa B alături de Corona Brașov, CSS Bacău, CS Energetic Rm Vâlcea. Cu două egaluri înregistrate în fața echipelor CSS Bacău (29-29) și CS Energetic Râmnicu-Vâlcea (29-29) și o înfrângere în fața Coronei Brașov (21-28), fetele Petronelei Naum au luptat doar pentru locul 5 pe care l-au și câștigat, 31-28, ACS Pegasus Târgu Mureș. Pe lângă locul 5, CSS Drobeta-Turnu Severin a câştigat şi un premiu special, prin Amalia Butaliu, declarată cea mai bună extremă stânga a turneului.
„Cu puțin noroc puteam lupta pentru o medalie. Doar o victorie dacă obțineam în meciurile terminate la egalitate însemna calificarea în semifinale, dar așa e în sport. A fost un turneu cu emoții, cu stres, cu absolut tot ce înseamnă o competiție de asemenea anvergură. Fetele au avut o evoluție foarte bună, au luptat până la capăt, nu s-au dat bătute. De altfel, în meciul cu Corona Brașov, echipă care a luat aurul în această competiție, au arătat un spirit de echipă extraordinar, devotament, fair-play, ambiție, absolut tot ce le trebuiau pentru turneul acesta. Vreau să le felicit din tot sufletul pentru ce au demonstrat în actualul sezon și să fie la fel de serioase. Pot avea un viitor frumos în handbal pentru că dispun de talentul necesar pentru a face performanță”, a declarat antrenoarea Petronela Naum.
Lotul deplasat de CSS Drobeta a fost format din: Cotoroianu Amelia, Sipoteanu Cristina, Butaliu Amalia, Baghina Raluca, Istratie Gabriela, Adam Alexandra, Baroga Ani, Puica Andreea, Sfiea Alexandra, Chilom Alexandra, Iordache Denisa, Mitroi Adelina, Gheorghiceanu Roxana, Pîrjan Alexia și Perju Mădălina. ACS Corona Brașov, echipa care i-a administrat CSS-ului singura înfrângere în cadrul turneului, a ieșit campioană în acest an la categoria junioarelor III.