Imprimă această pagină

IN MEMORIAM: REGINA ANA A ROMÂNIEI

condoleante reginaLuni seara, la Drobeta Turnu Severin, a fost deschisă Cartea de Condoleanțe în memoria Reginei Ana a României. La ora 19,00, în foaierul Palatului Cultural “Teodor Costescu” s-a ținut un moment de reculegere, urmat de o slujbă religioasă de pomenire a celei ce a fost Regina Ana. La eveniment au fost prezenți regaliști recunoscuți, admiratori ai Familiei Regale, oameni de cultură, dar și oficialități. Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu  și viceprimarul Daniel Cîrjan au onorat invitația reprezentanților Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei de a fi prezenți la acest moment emoționant.  “Mă bucur să văd pe lângă oameni în vârstă, care au cunoscut perioada regalității și poate și pe rege, tineri care n-au avut posibilitatea să cunoască, dar duc mai departe acest stindard al regalității. Din partea noastră, al Primăriei și al meu personal, sincere regrete!” , a declarat primarul Marius Screciu. De asemenea, viceprimarul Daniel Cîrjan a ținut să evidențieze aportul Casei Regale la dezvoltarea României moderne.“Indiferent de opțiunile pro  monarhie sau împotriva monarhiei, severinenii  meritau să aibă ocazia să-I aducă un ultim omagiu Majestății Sale, Regina Ana a României, pentru că, repet, indiferent de opțiuni, Casa Regală a avut realizări notabile în istoria modernă a României. Cred că Regina Ana a României merita să i se aducă un  omagiu de către severineni, mai ales că în Drobeta Turnu Severin, numărul simpatizanților monarhiei este destul de mare, cred că sensibil de mare decât în restul României”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan, după ce a semnat în Cartea de Condoleanțe. Un moment emoționant, l-a reprezentat discursul colonelului în rezervă Ion Petcu, reprezentantul veteranilor de război, care cu lacrimi în ochi a descris  cât de important a fost rolul Reginei Ana în interiorul Familiei Regale: “o femeie demnă, cinstită, eroică aș spune, l-a readus pe Regele nostru la viață, după ce a fost alungat din țară. Noi, ca veterani de război, o venerăm, o cinstim și dorim să rămână în amintirea românilor ca o adevărată Regină” . În Cartea de Condoleanțe au semnat regaliști, admiratori ai traseului în istorie al Casei de România, foști deținuți politici, veterani de război, istorici, profesori, oameni de cultură, care au apreciat rolul Reginei Ana în destinul Regelui Mihai și al Familiei Regale a României. Aristița Buciu Stoian i-a închinat Reginei o poezie, pe care a așezat-o lângă Cartea de Condoleanțe. Ceea ce a impresionat audiența a fost numărul mare de tineri prezenți la momentul omagial. De altfel, este cunoscut faptul că la Drobeta Turnu Severin, foarte mulți tineri s-au declarat pro monarhie.

Cartea de Condoleanțe se află depusă în holul Palatului Cultural “Teodor Costescu” și este, până în 13 august,  la dispoziția tuturor celor care doresc să transmită gândurile lor legate de Regina Ana.  

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)