Imprimă această pagină

ŞAPTE ANI FĂRĂ GRIGORE VIERU

12562436 996972313716208 248895503 oLa 7 ani de la trecerea în eternitate a poetului Grigore Vieru, zeci de tineri, membri ai Asociaţiei Obşteşti « Onoare, Demnitate şi Patrie » (ODIP) au organizat un omagiu de comemorare dedicat marelui poet al neamului românesc.

Evenimentul a avut loc luni, 18 ianuarie, la bustul lui Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Chișinău.

Participanții au depus flori la bustul Poetului de pe Aleea Clasicilor, au recitat poezii din creaţia sa şi au interpretat piese renumite pe versurile lui GrigoreVieru. „De 7 ani suntem mai săraci, de 7 ani suntem fără GrigoreVieru. Acest mare poet al neamului românesc, prin modestia și simplitatea sa, a promovat cele mai frumoase valori ale neamului nostru – iubirea față de mamă, față de limba română și neamul românesc”, a precizatVlad Bileţchi, preşedintele AO « Onoare, Demnitate şi Patrie » (ODIP).

Amintim că la data de 18 ianuarie 2009, poetul GrigoreVieru s-a stins din viață, în urma unui tragic accident rutier.

Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale  și a culturii românești.

Corina Bezer, ODIP

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)