Imprimă această pagină

SĂRBĂTOAREA SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL

mihail si gavrilBiserica Ortodoxa sărbătoreşte, astăzi, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. In aceasta zi sunt praznuiti toti ingerii si arhanghelii, numele sarbatorii fiind soborul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil  Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil totodata si patroni spirituali ai Jandarmeriei Romane.
Ziua de 8 noiembrie a început a fi prăznuita în Biserică dreptsărbătoarea îngerilor în veacul al cincilea şi s-a răspândit repede în tot Răsăritul creştin. Vorbind despre îngeri, Biserica spune că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor. La inceput toţi ângerii au fost buni şi intelepţi. După încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte dintre ei, adică cei conduşi de Lucifer, s-au răzvrătit. Atunci, spune Scriptura, a fost mare razboi in cer. Mihail si ingerii cei buni au invins, iar cei răi au fost aruncaţi din cer, devenind demoni. Peste soborul îngerilor buni, Dumnezeu l-a rânduit, pe veci conducător, pe Arhanghelul Mihail. Sfantul Arhanghel Gavriil înseamnă, în limba ebraică, "bărbat-Dumnezeu". Numele său conţine concentrat vestea că Dumnezeu se va face bărbat, că va asuma firea omeneasca. Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit lui Ioachim şi Anei, că o vor avea pe Maria, deşi erau bătrâni. De asemenea, Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus. Sfântul Gavriil ocroteşte fecioarele, mamele şi pruncii şi duce rugăciunile la Dumnezeu

Peste 1.321.000 de români, dintre care 586.395 femei şi 735.450 bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica de  Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea femeilor, respectiv 353.599, poartă numeleMihaela, iar alte 222.499 se numescGabriela. Dintre bărbaţi, 362.891 poartă numeleMihai, iar 244.595 -Gabriel.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)