Imprimă această pagină

BISERICA, ÎN INIMA ROMÂNILOR, ORIUNDE S-AR AFLA

Despre români se pot spune foarte multe lucruri, mai mult sau mai puţin realiste. Un lucru este însă cât se poate de limpede: legătura lor de milenii cu biserica pe care au purtat-o în adâncul fiinţei, oricât de vitrege au fost vremurile. Credinţa ortodoxă răspândită pe pământ românesc de însuşi Apostolul Andrei i-a ţinut demni în faţa istoriei atât de zbuciumate, tot ea le-a dat puterea şi nădejdea de a rezista în calea celor care au încercat să-i cotropească, devenind un adevărat scut nevăzut în timpuri de restrişte. Oriunde s-a aşezat, românul a avut grijă să amenajeze în preajmă şi un loc de închinare fără de care existenţa sa nu ar fi fost completă. Aşa se justifică apariţia sfintelor lăcaşuri ortodoxe  în ţările în care există comunităţi de români. La aproximativ şaptezeci de kilometri depărtare de graniţa cu România, în oraşul Gyula, trăieşte o comunitate istorică importantă de români. Consemnările din documente atesă construirea la anul 1721 pe teritoriul acestei localităţi, a unei biserici de lemn care deservea comunitatea românilor de aici.

 

    După aproape trei secole, pe locul bisericuţei de lemn de odinioară, a prins contur Catedrala Episcopală a românilor din Gyula, a cărei istorie îşi are începuturile în anul 1802. Sfântul aşezământ este situat în apropierea unui parc natural din zona centrală a oraşului, lângă Reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria condusă din anul 2007 de Preasfinţitul Părinte Siluan, hirotonit şi instalat în scaunul episcopal de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nicolae Corneanu al Banatului. Catedrala Episcopală, ctitorie a familiilor de români din Gyula(în frunte cu cea a Nicoreştilor) este închinată Sfântului Ierarh Nicolae şi îşi sărbătoreşte hramul în fiecare an, la data de 6 decembrie, în ziua de prăznuire a sfântului ocrotitor. Alături de marile sărbători religioase, ziua hramului reprezintă un minunat prilej de comuniune în rugăciune şi de bucurie pentru românii din localitate şi din împrejurimi. Prin grija Preasfinţitului Părinte Episcop Siluan, monumentul istoric şi religios realizat în stil baroc cu elemente clasice, a fost renovat graţie unui proiect transfrontalier înaintat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, Arhiepiscopia Aradului şi Fundaţia Publică pentru dezvoltarea localităţii Otlaca Pustă(Pusztaottlaka)din Ungaria. În cadrul aceluiaşi proiect a fost construit şi un altar de vară din lemn, două porţi din lemn, în stil maramureşan şi a fost reamenajat şi parcul natural din apropierea sfântului lăcaş. Catedrala Episcopală din Gyula rămâne cel mai important reper de spiritualitate ortodoxă care coagulează în jurul său evenimente liturgice şi culturale de referinţă pentru românii care trăiesc pe teritoriul ţării vecine, Ungaria.

   Străbătând alţi 235 de kilometri, undeva, în inima capitalei Ungariei, au fost înfiinţate în urmă cu aproape şapte ani, Capela Ortodoxă Română şi Aşezământul Monahal din Budapesta, amplasate în Curţile Gojdu, renumitul complex de clădiri construit de Fundaţia înfiinţată de Emanuil Gojdu(1802-1870), pentru a sprijini studiile tinerilor ortodocşi români din Transilvania şi Ungaria cu rezultate deosebite la învăţătură. Capela se află sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ioan Botezătorul. Având ca model de trăire duhovnicească chiar pe cel supranumit Înainemergătorul Domnului, românii caută şi aici, pacea şi liniştea sufletească, dar şi întărirea în credinţa străbună. Aici, îşi botează pruncii şi primesc sfânta taină a cununiei, aici, primesc Sfânta Lumină în Noaptea Paştilor, aici, simt puterea sfinţitoare a credinţei în faţa tuturor încercărilor vieţii şi binecuvântările vrednicilor slujitori ai sfântului altar. Şi astfel, strâns uniţi în jurul Bisericii, românii ştiu că au primit credinţa, de la străbunii lor, ca pe un dar de mare preţ, pe care îl poartă prin veacuri,în adâncurile fiinţei lor.

Alexandra Dediu

Ultima modificare Marți, 13 Octombrie 2015 22:10
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)