Trimite-ne stirea ta!
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul este sărbătorită de către Biserica Ortodoxă în fiecare an, la data de 29 august. Acesta s-a născut în cetatea Orini, fiu al Elisabetei și al preotului Zaharia. I-a fost atribuit supranumele de „Înaintemergătorul” datorită faptului că a anunțat venirea lui Hristos.
După cum spune Evanghelia, Irod, la celebrarea zilei sale de naștere, ordonă tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea perioadă, Ioan Botezătorul era în temnița din Castelui lui Irod, de la Maherus. Motivul întemnițării a fost acela că Ioan îl critica public pe Irod pentru traiul nelegiut de care a dat dovadă alături de Irodiada, soția fratelui sau. Pentru că îl ura pe Ioan, Irodiada îi cere fiicei sale, Salomeea, să îi spună lui Irod că dorește capul Botezătorului.
Irod, de teamă că Ioan Botezătorul ar putea învia, decide ca trupul acestuia să fie dat ucenicilor, pentru a fi înmormântat la Sevastia, pe când capul său a fost îngropat de către Irodiada în curtea sa.
Conform tradiției, Sfânta Ioana este cea care a luat capul Sfântului Ioan din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului. Acolo a rămas până în vremea împăraților Constantin și Elena, care au dus capul la Emesa, Siria. Așadar, cea de-a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc la Emesa, în anul 453.
Ulterior, pe vremea luptei împotriva icoanelor, capul său a fost îngropat la Comane, iar mai apoi a fost dus de către Sfântul Ignatie, la Constantinopol, în anul 860. În timpul cruciadelor, o parte a capului său a fost luată de la Constantinopol de către latini și a fost dusă la o biserică din Amiens.
Această sărbătoare reprezintă ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, având în vedere că acesta se încheie la 31 august. În această zi se ține post aspru. De asemenea, este recomandat să nu se mănânce pepeni, pentru că forma acestora aduce aminte de cea a capului lui Ioan Botezătorul. Tot în această zi, în unele regiuni rurale nu se folosește cuțitul, toată mâncarea fiind ruptă cu mâna. Tot un obicei care vine din popor este acela de a ține post „de la cruce până la cruce”. Acest post era unul de două săptămâni, care totuși nu este consemnat în calendarul creștin. Cei care decideau să postească în acea zi mâncau doar turte de grâu sau mălai.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.