Citeste si...

PE URMELE LUI HAGI!

Severinul rămâne un nesecat izvor de talente. Recent, la o selecție națională organizată de Academia Gheorghe Hagi pentru generația 2004, nu mai puțin de patru băieți legitimați la Sport Kids Drobeta s-au aflat în teste la Ovidiu. Puștii au dat tot ce au mai bun din ei pentru a-i impresiona pe cei care îi caută pe următorii Florin Tănase, Ianis Hagi sau Buzbuchi.

FOTO SPORT KIDS

 

Clubul de fotbal severinean patronat de fostul divizionar Cornel Mihart a fost reprezentant de Sebastian Stancu, Denis Curea, David Dincă și Bogdan Istratie. Cei patru nu erau figuri necunoscute pentru antrenorii Academiei. În urmă cu trei luni, echipa noastră se impunea în marea finală a Dolphin Cup 2016 chiar în fața AGH. După câteva zile de pregătire în care au avut de susținut probe care au constat în duelunri unu la unu, lovirea mingiei cu ambele picioare, teste fizice și tehnice, dar și două meciuri test, jucătorii Curea, Stancu și Dincă au impresionat și astfel s-au aflat între cei opt copii selectați din toată țara. Sunt bucuros că roadele muncii jucătorilor, antrenorilor și părinților încep să se vadă. Deși suntem un club mic, iată că reușim să fim apreciați de cea mai bună academie de fotbal din țară. Am participat cu patru copii, iar trei dintre ei au reușit să treacă cu brio toate testele și acum așteptăm o decizie finală a domnului Hagi și staff-ulul tehnic de la Ovidiu. Și cel de-al patrulea copil, Bogdan Istratie, a lăsat o impresie bună, însă acum s-au orientat pe un alt profil de atacant, unul de viteză. Bogdan este un vârf de luptă, ceva în genul lui Christian Ciocoiu sau Victoraș Iacob, dar rămâne în vizorul Academiei Gheorghe Hagi la următoarea selecție. Este golgheterul campionatului mehedințean de cinci sezoane, iar la turneele la care am participat s-a evidențiat permanent. Vreau să subliniez că la grupele clubului nostru mai sunt și alți băieți care au potențial și, cu siguranță, mulți dintre ei vor face pasul spre marea performanță. Acesta este și obiectivul clubului nostru, să-i ajutăm să treacă la un nivel superior”, a mărturisit patronul clubului severinean, Cornel Mihart.  

 

Academia lui Hagi a devenit locul unde orice copil visează să ajungă. Sunt atraşi de faptul că proiectul a dat rezultate, dar şi de condiţiile oferite. Puştii beneficiază de cazare, au mese asigurate, sunt şcolarizaţi şi au cele mai bune condiţii de pregătire, beneficiind de opt terenuri de antrenament şi de echipament sportiv de calitate. Aproximativ 300 de copii găzduiește Academia Hagi, împărţiţi în 14 echipe, de la 7 la 19 ani.

 

Nicu LUNGU

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1