Trimite-ne stirea ta!
La nivelul PSD Mehedinţi, surprizele, cu privire la lista candidaţilor pentru alegerile parlamentare, continuă! Surse din interiorul partidului, dau drept sigură înlocuirea lui Valentin Popescu din rândul candidaţilor pentru Camera Deputaţilor. Se pare că directorul Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Copilului Mehedinţi ar fi fost respins de către Comitetul Central al PSD pe motive de integritate. Valentin Popescu este cercetat în mai multe dosare de corupţie şi evaziune fiscală. Locul său pe lista candidaţilor ar putea fi luat de către Vlad Bontea, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului.
Astfel de surprize ar putea să mai apară la PSD, unde este o practică obişnuită ca listele să se modifice până în ultimul moment. Rămân în cărţi doar cei care au forţa necesară şi suficientă să se impună la vârful partidului, unde se stabileşte lista finală.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.