Trimite-ne stirea ta!
Studenţii Universităţii din Craiova au motive să-şi dorească să înveţe mai bine. Cuantumul burselor aproape că s-a dublat. În şedinţa Consiliului de Administraţie s-a aprobat, la propunerea rectorului Universităţii din Craiova, majorarea cuantumului burselor, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 2/2017, privind unele măsuri fiscal-bugetare. Drept urmare, bursele sociale cresc la 400 de lei pe lună, bursele de merit la 500 de lei pe lună, iar cele de performanţă ajung la 750 de lei pe lună.
Tot ca urmare a aplicării OUG nr.2/2017, studenţii pot călători gratuit cu trenul.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.