Trimite-ne stirea ta!
În premieră pentru Drobeta-Turnu Severin, reprezentanții Federației de Minifotbal din România au hotărât ca organizarea Campionatului Regional Sud-Vest să se desfășoare în orașul nostru. Severinenii vor avea șansa de a vedea la lucru formații care în fiecare an se luptă pentru titlul național.

În ideea că o astfel de etapă națională poate impulsiona mai mult dezvoltarea minifotbalului în acest colț de țară, oficialii FMR au stabilit, printre altele, ca etapa regională din sud-vest să se desfășoare la malul Dunării. Pe teren se vor duela pentru un loc în faza superioară 20 de echipe din judeţele Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Sibiu. Ediția precedentă se desfășurase, tot în Oltenia, la Târgu-Jiu.
„Ne-am depus candidatura să organizăm campionatul regional pentru zona sud-vest și, din fericire, Federația ne-a încredinţat organizarea acestui turneu important. În orașul nostru nu a mai fost niciodată organizat un eveniment de o asemenea amploare. Dă un plus valoare pentru județ, pentru oraș, iar severinenii vor vedea echipe valoroase din județe cu tradiție în minifotbal. De asemenea, vor avea șansa de a înțelege și mai bine că este un sport foarte atractiv și de ce în alte județe este mai bine dezovoltat. Spre exemplu, în campionatul județean din Timiș sunt înscrise 124 de echipe și, evident, campioana permanent se bate la titlul național. Dorim ca și la Drobeta-Turnu Severin să dezvoltăm minifotbalul, din acest motiv sperăm ca organizarea turneului din vară să trezească interesul cât mai multor iubitori de mișcare”, a declarat Octavian Goga, organizator din partea Federației de Minifotbal din România.
Campionatul județean din Mehedinți are în componență 10 formații, iar campioana va reprezenta județul la Campionatul Regional Sud-Vest. Cel mai puternic turneu oficial de minifotbal organizat vreodată la Drobeta-Turnu Severin se va desfăşura în perioada 30 iunie - 2 iulie.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.