Trimite-ne stirea ta!
Fetele Petronelei Naum atacă podiumul național. Handbalistele Clubului Sportiv Municipal vor evolua, în perioada 14-18 iunie, în cadrul Turneului Final de Handbal Feminin al Junioarelor IV. La acest turneu participă cele mai bune 16 echipe din țară, distribuite în patru grupe.

Calificarea în ultimul act vine ca o recompensă a sezonului bun înregistrat pe semicerc de micuțele handbaliste din Drobeta-Turnu Severin, toate dornice de a demonstra că au potențial de a demonstra că au talent în sportul cu mingea mică. Finala junioarelor IV se va desfășura în localitatea Baia Mare, iar CSS Drobeta va avea de înfruntat trei echipe care provin din orașe cu tradiție în handbalul românesc: United Galați, CSS 2 București și CSS Făgăraș.
„Fetele mele sunt motivate, cu moralul ridicat, și pregătite să facă față stresului și emoțiilor unui astfel de turneu. Sunt sigură că vor da totul pe teren pentru a ocupa loc bun, poate chiar pe podium. Sunt cele mai bune echipe din țară, iar accederea într-o asemenea fază trebuie să fie tratată cu seriozitate pentru că ele dispun de valoare, nu au ajuns până aici din întâmplare, numai că trebuie să speculeze la maximum orice oportunitate. Echipele sunt echilibrate și orice minge pierdută contează. Sunt convinsă că va fi o experiență utilă în bagajul de cunoștințe pe care îl vor acumula de-a lungul carierei”, a precizat antrenoarea Petronela Naum.
CSS Drobeta va miza pe lotul: Amelia Cotoroianu, Cătălina Ohima, Roxana Adam Alexandra, Amalia Butaliu, Dalia Fetica, Andreea Puica, Alexia Pîrjan, Gheorghiceanu, Selena Ciocârlan, Alexandra Chilom, Roberta Ungureanu, Aylin Badiu, Monica Turturea, Andrada Becheanu și Denisa Iordache.
Junioarele IV legitimate la Clubul Sportiv Școlar Drobeta au acces în finala națională, după ce, în semifinala desfășurată în Sala Polivalentă din Drobeta-Turnu Severin, elevele pregătite de Petronela Naum au evoluat aprope perfect.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.