Trimite-ne stirea ta!
Soţia lui Dorin Cioabă, autotintitulat rege al ţiganilor, a fost ridicată de poliţişti şi va fi cercetată de IPJ Mehedinţi, într-un dosar de evaziune fiscală. Sighişoara, soţia lui Dorin Cioabă, a fost dusă la audieri, în urma percheziţiilor desfăşurate la locuinţa familiei din Sibiu.
"Regele" ţiganilor a declarat că sunt vizate două societăţi administrate de către Sighişoara, care au colaborat cu firme ale romilor din Strehaia. La mijloc ar fi vorba despre patru facturi în valoare de 20.000 de lei, despre care anchetatorii susţin că sunt fictive, transmite News.ro.
Dorin Cioabă a ţinut să precizeze că merge la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi pentru a-şi asista soţia în calitate de avocat, el având această specializare. Cioaba a spus că anchetatorii au căutat documente vizând operaţiuni comerciale efectuate între două dintre societăţile administrate de soţia sa şi firme ale romilor din Strehaia. În acest dosar, poliţiştii fac percheziţii şi la domiciliile şi firmele administrate de romii din Strehaia. Dorin Cioabă a afirmat că cele două firme ale soţiei sale sunt în faliment de zece ani de zile, procedura fiind aproape finalizată. De aceea, la domiciliul lor nu au fost găsite documente.
Zeci de perchezitii ale poliţiştilor au avut loc, miercuri dimineata, în Capitală şi în opt judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor cu un prejudiciu de peste 5 milioane de euro. Anchetatorii ar urma să pună în aplicare, la percheziţii, 32 de mandate de aducere, a anunţat Poliţia Română.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.