Trimite-ne stirea ta!
Bilanţul misiunilor jandarmilor din Mehedinţi, pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice, include identificarea a patru indivizi care furau cantităţi însemnate de lemn. 14 metri cubi de material lemnos în valoare de aproximativ 7000 lei şi 4 infracțiuni constatate la regimul silvic se adaugă activităţilor desfăşurate de jandarmi.
În această perioadă, se desfăşoară acțiuni punctuale, în zona de responsabilitate pentru prevenirea şi combaterea furturilor de lemne. Într-o astfel de misiune, zilele trecute, jandarmii au surprins în flagrant 4 bărbați care reușiseră să taie 23 arbori (care nu prezentau marcă silvică), de esență stejar, din fondul forestier aparținând Ocolului Silvic Corcova și Ocolului Silvic Șimian. Materialul lemons în cantitate de 14 metri cubi a fost ridicat și lăsat în custodia ocoalelor silvice, în vederea continuării cercetărilor.
Împotriva celor 4 bărbați, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori nemarcați si furt de arbori din fondul forestier național.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.