Trimite-ne stirea ta!
Trenul Regal a atras ca un magnet mii de oameni. După încheierea ceremoniilor de primire, în Gara Drobeta Turnu Severin, a reprezentanţilor Familiei Regale, trenul a fost deschis vizitelor, începând cu ora 16,00. Mii de oameni au stat cu orele la coadă pentru a urca preţ de câteva minute în trenul, încărcat de istorie care a purtat pe drumurile de fier ale României, reprezentanţii Casei Regale. Trenul a fost comandat de regele Ferdinand Întregitorul, care din cauza morţii premature nu a mai apucat să-l vadă. Garnitura funcţionează din anul 1928 şi este păstrată în stare impecabilă. Nu s-a schimbat nimic, din mobilierul său, de când a pornit prima dată pe şine. Lambriurile din interior sunt din lemn de trandafir, lustrele sunt din sticlă de Murano, iar scaunele şi fotoliile sunt din piele de Cordoba. Designul interior ne poartă cu gândul înapoi în timp, căci totul în jur aminteşte de o epocă apusă pe nedrept.
În salon se află portrete ale regilor României, începând de la Carol I, continuând cu Ferdinand, apoi Carol al II-lea şi Mihai.
Accesul în tren a fost liber, iar programul de vizită s-a desfăşurat între orele 16,00-22,00. Chiar de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, trenul regal îşi va continua drumul spre inima Olteniei, iar apoi spre Bucureşti, pentru a reface traseul parcurs de Carol I, în 1866, când intra în ţară cu dorinţa de a deveni domnitorul României. Carol I a fost cel mai longeviv conducător al României şi este întemeietorul monarhiei române şi al Casei de România.
Beatrice Urucu
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.