În România, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne (MAI),  aproape 800.000 de persoane, majoritatea bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica duminică, cu ocazia Sfântului Ierarh Nicolae. Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Pătară din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III lea. Participă în calitate de episcop la primul sinod ecumenic ţinut la Niceea în anul 325. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. La acest sinod este recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Atât de puternic a argumentat Nicolae şi atât de încăpăţânat a fost Arie, încât, îngrijorat de ruptură care se putea face în Biserică, viitorul sfânt i-a dat ereticului o palmă în cadrul sinodului. De la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, în 5 decembrie, celor neascultători să li se dea o joardă în semn de avertisment.

În colindele româneşti se cântă, în plină iarna, despre florile dalbe, flori de măr. Dacă ne întrebăm de ce de măr, trebuie să ştim că bătrânii noştri cunoşteau ca acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, însemna că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe. Sfântul Nicolae a avut măsură lucrurilor atât de bună, încât a ştiut că după mustrare se cere mângâiere şi că încercările vieţii pot fi pentru unii prea apăsătoare. A dăruit mult săracilor, a liniştit pe întristaţi, a vindecat cu putere de la Dumnezeu pe bolnavi, arătând lumii slava Tatălui ceresc. A rămas în seama ierarhului Nicolae o poveste adevărată, dureroasă şi mişcătoare. Zic cei vechi ca, într-o zi, a aflat Sfântul Nicolae despre un tată din cetatea Mira care, de durere că nu are zestre suficientă să-şi mărite cu cinste fiicele, plănuia să le ia zilele şi apoi să se omoare, că nu cumva fetele sale să fie nevoite să ajungă batjocură bărbaţilor avuţi. Mişcat de durerea tatălui şi îngrijorat de soarta fetelor şi a bătrânului, Sfântul Nicolae a poruncit slugilor sale să ia câteva pungi cu galbeni şi să le strecoare în casa familiei aceleia. Sfântul Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale se păstrează la Bari, în sudul Italiei.

Nicolae este unul dintre numele personale cele mai îndrăgite şi mai răspândite. El este format din cuvintele greceşti: nike – victorie, biruinţa şi laos – popor, şi are înţelesul de „om ce face parte dintr-un popor victorios”. Sărbătoarea lui are şi numele de Sân Nicoară, o posibilă derivaţie din „Sanctus Nicolaus”. În tradiţiile româneşti Moş Nicolae are atribuţii străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, ajuta văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii şi apăra soldaţii pet imp de război.