Mihai Eminescu. Luceafărul poeziei româneşti, geniul, poetul nepereche, scriitorul naţional al românilor, cea mai important voce a poeticii româneşti, iar elogiile pot continua la nesfârşit. Criticii literari şi iubitorii de poezie s-au întrecut să găsească epitete cât mai revelatoare pentru opera marelui poet, dar parcă şi cuvintele sunt sărace în expresie atunci când facem referire la Eminescu. Orice am spune despre el se leagă de extreme. A trăit aşa cum a simţit, a iubit pătimaş, a scris cu pasiune, a urât cu toată mintea, a înfierat cu pana şi a nu a trecut ca o umbră prin lume. Eminescu a simţit viaţa prin toţi porii, nu a ştiut ce-i compromisul şi nu s-a liniştit decât atunci când a ales o lume mai bună. Cei mai mulţi îl văd ca pe eternul îndrăgostit, idealist şi romantic. Însă Eminescu a lupta cu pana ca şi cum s-ar fi aflat în mijlocul unei bătălii decisive. Puţini ştiu despre Eminescu gazetarul, ale cărui scrieri au făcut educaţie politică, aşa cum şi-a propus el însuşi. Era convins că politica acelor vremuri este “necoaptă” şi păguboasă românilor. Propunea o nouă generaţie de politicieni care să fie crescuţi cu onestitate şi care să pună mare preţ pe moralitate. Ţinea la această idee ca la sufletul lui, aşa cum el însuşi scria. S-a spus greşit că Eminescu nu şi-a dorit să devină gazetar, dar că  a fost nevoit să o facă pentru că şi-a pierdut postul de revizor şcolar. O opinie atât de năstruşnică l-ar fi supărat la culme, căci oare a reuşit cineva să-l determine să facă ceva în care nu credea? Nici cei mai dragi prieteni nu au reuşit să-i schimbe convingerile, căci Eminescu a trăit, a scris şi a simţit după propriile-i reguli şi emoţii. Eminescu este unul dintre cei mai mari scriitori de presă pe care românii i-au dat vreodată. Articolele sale sunt mai mult decât transmiterea unor informaţii, fie ele şi doctrinare,  aşa cum erau cele mai multe dintre cele semnate de contemporanii săi. Scrierile sale reprezintă veritabile dezbateri de idei, care conţin concepte şi critici acide, programe politice, sociale şi economice, dar şi principii filosofice. Nu în ultimul rând, în articolele lui Eminescu întâlnim idei profunde despre patriotismul naţional.  Putem spune că marele poet este şi marele gazetar naţional. Studiindu-i articolele, George Călinescu a concluzionat că Eminescu este cel dintâi gânditor politic român ce şi-a fundamentat doctrina pe economie. Argumentele exprimate în scrierile sale sunt fără echivoc. Limbajul spumos care nu ierta nimic l-a făcut cunoscut, dar şi temut în epocă. Felul aproape obsesiv în care îşi urmărea adversarii în paginile ziarului conservator “Timpul” era îndelung discutat şi comentat de contemporani. Toate acestea le-a făcut din convingere şi nu pentru bani. A crezut cu toată fiinţa sa în fiecare cuvânt şi fiecare idée care au apărut în articolele sale. Tot mai frecvent se spune că publicistica lui Mihai Eminescu trebuie predată la Facultatea de Jurnalism. Desigur, se poate vorbi la infinit despre structura articolelor, despre semantică, despre virulenţa lor, dar ceea ce nu se poate preda vreodată este pasiunea şi onestitatea cu care au fost scrise. Eminescu a fost sincer cu el şi cei din jur, iar asta nu i-a făcut bine. Se spune că duşmanii cei mai aprigi şi i-a făcut în perioada în care a fost gazetar. Nu a iertat pe nimeni şi a înaintat idei inovatoare care nu au plăcut nici măcar celor care îi plăteau leafa. Dar pentru el nu existau jumătăţi de măsură, ci doar încăpăţânarea de a scrie ceea ce este adevărat şi corect.  Acest Eminescu este oarecum diferit de iubitul romantic din poemele sale. Şi totuşi, citindu-i cu atenţie versurile  regăsim acele idei care reies atât de clar din articolele sale. Din orice perspectivă l-am privi, Eminescu ne va suprinde mereu. Creştem cu el şi opera lui, îi învăţăm şi îi recităm la şcoală versurile, simţim odată cu el fiorii iubirii, trăim pasiunea din poemele lui,  ne aplecăm asupra paginilor de examen acolo unde opera lui este omniprezentă, căutăm răspunsuri la întrebările vieţii lui, descoperim teorii despre moartea lui, ne amintim de el când ne aşteptăm mai puţin şi ne minunăm, căci Eminescu face parte din memoria colectivă a acestui popor. Este al românilor, aşa cum românii sunt ai lui.  Şi poate că nu-i rău să spunem măcar o dată pe an “Odihneşte-te în pace, domnule Eminescu, pentru c-ai trudit mult în viaţa ce-ai avut-o pe acest pământ! ” . 

Beatrice Urucu