Trimite-ne stirea ta!
Eveniment cultural la Drobeta Turnu Severin: după 5 ani de pauză, Palatul Cultural Teodor Costescu a fost redeschis publicului larg. În tot acest timp au avut loc ample lucrări de reabilitare, care au schimbat total edificiul severinean, despre care se spune că este o emblemă a oraşului. Sute de oameni au fost prezenţi la festivitatea de redeschidere a Palatului Cultural, eveniment care a coincis cu debutul Zilelor Culturii Severinene, care se desfăşoară între 21 şi 27 februarie. Esplanada din faţa Teatrului severinean a fost neîncăpătoarele pentru curioşii veniţi să admire Palatul Cultural şi să descopere noutăţile aduse de constructor în urma reabilitării. Între personalităţile marcante prezente la eveniment, s-a remarcat actorul Virgil Ogăşanu, severinean la origini, care şi-a amintit cu drag de anii copilăriei petrecuţi chiar în apropierea Palatului Cultural: “eu îl ştiu de când am făcut ochi. Aveam casă aici, vis-a-vis, unde este blocul turn acum. Aveam un pod şi aveam o ferestruică pe care mă uitam la acel grifon de sus şi care mă speria. Am multe amintiri legate de el. Prin 1949-1950, mama îmi zice “cred că a luat o casă foc” , m-am urcat în pod. Nu luase nicio casă foc, ardeau comuniştii cărţile de la Biblioteca I.C. Bibicescu, aşa cum au făcut fasciştii în 1933, în faţa Operei din Berlin. Coşuri întregi de cărţi se aruncau şi se ardeau, cărţi care nu conveneau regimului comunist”. Virgil Ogăşanu este unul din marii actori români, reprezentant de marcă al Generaţiei de Aur a teatrului şi filmului românesc. În semn de preţuire pentru activitatea artistică de excepţie, una din sălilele Palatului Cultural îi poartă numele, începând de acum înainte.
Palatul Cultural din Drobeta Turnu Severin este o veritabilă emblemă, aşa cum remarca şi fostul director al Bibliotecii I.C. Bibicescu, jurnalistul Victor Rusu:“este emblema oraşului, este un însemn heraldic de mare nobleţe spirituală şi care se numeşte o construcţie simbol. Nu e de imaginat oraşul acesta, fără Palatul Cultural, îi dă personalitate”. Edificiul este important pentru Drobeta Turnu Severin, nu doar pentru că reprezintă un spaţiu de excepţie pentru manifestarea actului cultural, ci pentru că reprezintă o moştenire culturală, aşa cum remarca subprefectul Andrei Stănişoară. „Acest edificiu este emblematic pentru Severin, căci reprezinta o carte de vizita. Face parte din mostenirea culturala a Severinului si a Mehedintiul, in general. Avem nevoie de aceasta institutie culturala, avem nevoie de un loc anume unde sa renasca viata culturala, inexistenta in ultimii ani”, a declarat subprefectul judeţului Mehedinţi.
Teatrul severinean a reprezentat un catalizator al vieţii culturale din Mehedinţi şi nu numai. Actori cunoscuţi ai scenei româneşti au luat contact cu lumea artistică, aici, la Severin. De-a lungul anilor s-a desfăşurat o vibrantă activitate culturală. Prima reprezentanţie teatrală a avut loc în anul 1924 şi a însemnat începutul unei poveşti frumoase. Scena era rotativă şi era unică în ţară. Impunătoarea construcţie a fost gândită de arhitectul Grigore Cerchez să cuprindă şapte săli. Aripa de nord cuprindea trei săli mari care să aibă destinaţia de bibliotecă, un cinematograf şi un restaurant. Alte trei săli suprapuse formau formau aripa de vest. Între cele două aripi se afla Sala de teatru, grandioasă cu influenţe italiene. Întotdeauna clădirea Teatrului a răspândit în jur un fel de magie şi i-a atras ca un magnet pe toţi cei care au poposit în urbea de la malul Dunării. Cochetul edificiu a fost declarat monument istoric protejat şi se află pe lista UNESCO. Reabilitarea lui a însemnat un proces amplu şi dificil, care a durat mai bine de patru ani, după cum a declarat Silviu Cioclei, reprezentantul firmei de construcţii care s-a ocupat de lucrări: “Reabilitarea Palatului Cultural a durat mai bine de 4 ani. În momentul când au început lucrările, s-a constatat o stare de degradare mult mai mare decât se anticipase iniţial, încât a fost nevoie de lucrări de consolidare ale tuturor pereţilor. Tot edificiul a fost consolidat, de sus până jos, de la minus 7,8 metri până la plus 40 de metri. Interioarele s-au adus la nivelul anilor pe care îi trăim cu dotare tehnică, cu pereţi fonoabsorbanţi, cu calităţi de fonoabsorbţie, pentru a avea o sonorizare conform unei săli de spectacole. S-a reuşit să se realizeze şi un corp pentru cazarea actorilor, adică 8 garsoniere şi apartamente, lucru gândit la timpul respectiv de Teodor Costescu, dar nu a mai reuşit din lipsă de bani. S-a montat şi un lift pentru a avea acces mai uşor la aceste spaţii de locuit care sunt undeva la etajul 4-5. Sala de spectacol a fost mărită, are 720 de locuri şi balconul a fost mărit. S-a luat spaţiu din foaierul de la intrare şi s-au făcut aceste două încăperi laterale în foaiere. Trebuie să spunem că este unul din puţinele edificii din ţară care are aviz de securitate de la ISU”.
Reabilitarea Palatului Cultural Teodor Costescu a costat aproximativ 13 milioane de euro şi s-a făcut prin fonduri europene. Redeschiderea era aşteptată de toţi severinenii, mai ales că în ultimii ani,municipiul Drobeta Turnu Severin a fost, practic, scos din circuitul teatral. Beneficiile aduse de cultură sunt enorme, aşa cum remarca şi fostul Ministru al Apărării, Mihai Stănişoară, prezent la evenimentul de redeschidere a Palatului Cultural Teodor Costescu. “Severinenii au reintrat în dreptul la cultură, o stare de fapt, pe care sunt convins cu toţii ne-o dorim demult.Sigur, este impresionant cum arată, astăzi ,Palatul Cultural şi sunt convins că toate aceste eforturi au meritat. În egală măsură felicitări celor care au reuşit să ducă la bun sfârşit aceste lucrări, primarul, Consiliul Local, dar şi celor care de-a lungul timpului au pus umărul la această lucrare care readuce Drobeta Turnu Severin în rândul oraşelor cu acces la cultură. Beneficiile aduse cultură sunt enorme şi este greu de spus în câteva cuvinte”, a declarat Mihai Stănişoară.
Autorităţile locale au dorit ca evenimentul să reprezinte debutul Zilelor Culturii Severinene. Timp de o săptămână, la Drobeta Turnu Severin vor avea loc diverse manifestări culturale, la care publicul va acces liber. “După 5 ani de criză, sunt convins că toţi severinenii sunt însetaţi de cultură. Sperăm să le satisfacem, în această săptămână, într-o oarecare măsură, plăcerile artistice. De altfel, în perspectivă, conducerea Palatului Cultural să-şi facă datoria şi aici actul cultural să se manifeste în deplinătatea forţei”, a declarat primarului Constatin Gherghe.
Festivitatea de inaugurare a fost continuată prin Gala Premiilor de Excelenţă, acolo unde au fost premiaţi aceia care s-au remarcat în domeniile în care activează. Între laureaţi s-au aflat şi urmaşii lui Teodor Costescu, ctitorul Palatului Cultural. Inginerul Oprea Iordache, în vârstă de 90 de ani, a ţinut să povestească audienţei cum a cunoscut-o pe nepoata lui Teodor Costescu, chiar în acest edificiu, şi cum s-a căsătorit cu ea. De altfel, mulţi dintre laureaţii galei au rememorat diferite momente legate de istoria mai veche sau mai recentă a Palatului Cultural. Evenimentul a continuat printr-un concert de gală susţinut în mod excepţional de Filarmonica din Craiova. Ropote de aplauze au răsunat în sala Teatrului, în semn de apreciere pentru prestaţia orchestrei şi a soliştilor care au evoluat pe scenă, sub bagheta dirijorului Alexandru Iosub.
Beatrice Urucu
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.