Trimite-ne stirea ta!
Mărțișorul dedicate zilei 5 martie, din cadrul campaniei#RomânceCareAuSchimbatLumea e legat de numele unei mari doamne: prima femeie aleasă membru titular al Academiei Române.
Raluca Ripan (1894 -1972) a fost prima femeie din România care a obținut titlul de doctor în științe chimice, în 1922, la doi ani după ce se angajase cadru didactic la Universitatea din Cluj. A devenit membră a Academiei Române în 1948 și, trei ani mai târziu, fonda Institutul de Chimie din Cluj, care îi poartă astăzi numele. Din 1951, timp de patru ani, a fost rectorul universității “Victor Babeș”.
Ca urmare a recunoașterii meritelor sale, a fost aleasă „Membru de onoare al Societății de chimie industrială” din Franța, „membru al societății Germane de Chimie” și a primit titlului de „doctor honoris causa” din partea Universității „Nikolaus Kopernicus” din Torun, Polonia.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.