Trimite-ne stirea ta!
Sărbătorirea Zilei NATO se organizează în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie. La sediul Statului Major al Forţelor Terestre precum şi în toate garnizoanele din ţară, duminică, 3 aprilie, militarii forţelor terestre au participat la ceremoniile organizate cu acest prilej. Personalul desemnat din SMFT alături de militarii care încadrează structura NFIU (NATO Force Integration Unit) și de reprezentanții Batalionului 500 Sprijin au fost prezenți la sediul din Drumul Taberei, unde, în acordurile Imnului Naţional al României şi Imnului NATO, intonate de Muzica Brigăzii 1 Infanterie ”Argedava”, s-au ridicat pe catarge drapelul naţional şi drapelul Alianţei.
În data de 2 aprilie 2004, România devenea membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice, moment marcant în istoria ţării noastre. Aderarea ţării noastre la NATO venea, în opinia militarilor şi cetăţenilor români, ca o recunoaştere a reformelor profunde operate în structurile militare şi, de asemenea, ca o recunoaştere a unui deceniu de eforturi de sincronizare a activităţilor şi măsurilor desfăşurate în România cu cele din cadrul NATO.
Se poate afirma că Alianţa Nord-Atlantică rămâne în continuare principalul garant al securităţii României, iar obiectivul principal va fi consolidarea eficienţei NATO, ca pilon fundamental al securităţii euro-atlantice.
Sursa: armataromaniei.ro
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.