Primăria şi Consiliul Local Drobeta Turnu Severin organizează în perioada 22-24 aprilie 2016, ediţia XXIV a „ ZILELOR SEVERINULUI ”. Municipiul Drobeta Turnu Severin se află sub ocrotirea spirituală a Sfântului Gheorghe supranumit şi Purtătorul de biruinţă, prăznuit de Biserică în fiecare an, în ziua de 23 aprilie. Şi Catedrala Episcopală din municipiu ar trebui să-şi sărbătorească hramul în această zi, dar fiind perioada Postului Mare, Episcopia Severinului şi Strehaiei a hotărât în urmă cu câţiva ani ca, în astfel de situaţii să-şi cinstească ocrotitorul în mod sărbătoresc în ziua de joi, din Săptămâna Luminată. Prin urmare, anul acesta, din programul Zilelor Severinului lipsesc evenimentele cultural-religioase organizate de Episcopie, acestea urmând să se desfăşoare după sărbătoarea Paştelui.
Iată cum se vor desfăşura evenimentele pregătite de Primăria şi Consiliul Local Drobeta Turnu Severin pentru următoarele două zile:
SÂMBĂTĂ 23 aprilie 2016
SALA POPA POPA`S – PALATUL CULTURII TEODOR COSTESCU
12.00 Salonul de caricatură pentru copii
POPA`S ÎNTR-UN ZÂMBET DE COPIL
SALA DE SPECTACOLE A PALATULUI CULTURII TEODOR COSTESCU
9.00 – 15.00 Concurs Naţional de dans – Palatul Copiilor
19.00 Teatru: MĂSCĂRICIUL – Horaţiu Mălăele – Nicolae Urs
10.00 Expoziţie sculptură Gheorghe Anghel – în faţa Palatului Culturii Teodor Costescu
CETATEA MEDIEVALĂ A SEVERINULUI
12.00 Schimbarea Gărzii la Cetate
CLACA de la Crainici – Baia de Aramă
Expoziţie ţesături, scoarţe, costume populare şi obiecte gospodăreşti
Lansare CD – muzică populară Andra Nicoleta Iancu
Simpozion folclor
12.00 PARADA MOTOCICLIŞTILOR
Pe traseul – B-dul Carol I – Str. Smârdan – B-dul Tudor Vladimirescu – Sensul Giratoriu –B-dul Tudor Vladimirescu – B-dul Aluniş- CARREFOUR
13.00 PARCARE CARREFOUR – demonstraţie cascadorie moto
SALA POLIVALENTĂ
10.00 Demonstraţie judo
11.00 Demonstraţie Ajkido
COLEGIUL NAŢIONAL ECONOMIC TEODOR COSTESCU
10.00 – 17.00 Trofeul Drobeta – Tenis de masă – Ediţia a VI-a
MUZICĂ POPULARĂ – STRADA I.C. BRĂTIANU
17.00 Promovarea talentelor locale – Palatul Copiilor
18.00 Ansamblul folcloric NIŞ – Serbia
19.30 Ansamblul JUNII SIBIULUI - Robert Târnăveanu, Ovidiu Olar, Ramona Darha, Mariana Deac
21.00 Ansamblul BANATUL - Mihaela Petrovici, Dumitru Teleagă, Doriana Talpeş, Ciprian Pop
Recital Constantin Moacă şi Nicu Novac
MUZICĂ UŞOARĂ – SCENA CARREFOUR
19.00 Promovarea talentelor locale – Oana CENUŞE
19.30 DORINA VASILASHKO & BAND
20.15 OLTENIA BIG BAND& FLAVIUS ŞI LINDA TEODOSIU
21.00 SMILEY
DUMINICĂ – 24 aprilie 2016
SALA POPA`S A PALATULUI CULTURII TEODOR COSTESCU
12.00 Salonul de caricatură pentru copii
POPA`S ÎNTR-UN ZÂMBET DE COPIL
Expoziţie sculptură Gheorghe Anghel – în faţa Palatului Culturii Teodor Costescu
SALA DE SPECTACOLE A PALATULUI CULTURII TEODOR COSTESCU
19.00 Teatru C.I. Nottara – Comedia „ Soţul păcălit”
CETATEA MEDIEVALĂ A SEVERINULUI
12.00 Schimbarea Gărzii la Cetate
12.30 Spectacol „ Trei parale ”
20.00 Seară de muzică şi poezie la Cetate
Dansuri medievale cu trupa de dans DIVA DANCE la lumina făcliilor
Muzică de cameră – I.Şt. Paulian
21.00 Defilare cu torţe: Cavalerii Ordinului Sf\ntul Bernard – Drobeta Turnu Severin
MUZICĂ POPULARĂ – STR. I.C. BRĂTIANU
18.00 Liceul de Artă I.Şt.Paulian
19.00 Ansamblul folcloric din Elefsina – GRECIA
20.00 Ansamblul JIDVEI – Ina Tudoran, Tudor Furdui Iancu, Dinu Iancu Sălăjan
21.30 Ansamblul DOINA GORJULUI – Steliana Sima , Niculina Stoican
MUZICĂ UŞOARĂ - SCENA CARREFOUR
19.00 Promovarea talentelor locale
TABITA STREINU
Cavalerii râsului - moment umoristic
ALEXANDRU BUNGHEZ & BUNGHY BAND
19.30 THE STASH WYLOUCH STRIGBAND – SUA
20.30 ŞUIE PAPARUDE
21.30 HOLOGRAF
23.00 JOCURI DE ARTIFICII
A consemnat Alexandra DEDIU
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.