Sâmbătă dimineaţa, înainte de Înviere , în cetatea Ierusalimului. În aparenţă o zi normală,  dar este cea mai importantă din an pentru că, numai astăzi, oamenii îşi sărbătoresc Moartea şi Viaţa în acelaşi timp! Dar, deşi toţi o trăim( paradoxală exprimare) Moartea nu este  sărbătorită niciodată de oameni în Viaţă! Doar azi şi aici,  în Ierusalim!

Astfel m-am trezit în dimineaţa de sâmbătă, la ora cinci, într- o casa de oaspeţi a catolicilor italieni, numai ei au aşa ceva în Ierusalim,  singurele locuri unde poţi să stai peste noapte ca să fii martor la Minune! Nu există hoteluri în cetatea Ierusalimului, iar de vineri noaptea, după slujba Prohodului, toţi călătorii şi pelerinii pleacă, de fapt sunt daţi afară din cetate pentru că aceasta se inchide. Totul se inchide, chiar şi Sfântul Mormânt este sigilat de soldaţi, de Poliţia Israelului şi de arabi neortodocşi, care sunt peste tot pe străzi, chiar şi în ceaşca mea de cafea...Ne vor lăsa oare să ajungem la Sfântul Mormânt să vedem Lumina? E întrebarea care se citeşte pe buzele tuturor pentru că ştim că începând cu ora şase se baricadează străzile şi nu vor intra decat cei din delegaţiile  oficiale, cei care au permise speciale de la Patriarhiile din ţările creştin- ortodoxe sau cei care reuşesc să aibă atâţia bani încât să cumpere un loc în faţă la Sfânta Lumină! Pe un preţ ce variază între o mie şi trei mii de euro, depinde de cât de în faţă este locul, pentru că în Cetate negoţul este cel mai important! Pe Via Dolorosa, cum au numit- o catolicii, se face comerţ cu orice , doar nişte plăci inscripţionate îţi atrag atenţia că aici a fost una dintre celă paisprezece opriri ale lui Christos sub povara crucii…Un bazar  oriental cu fum de kebab şi şaorma şi o predominantă populaţie arabă care vinde orice se poate pelerinilor şi călătorilor din toata lumea creştină!

“Şi în tot acest timp, eu , Doamne te caut mut , te- nchipui, te gândesc! “(T. Arghezi)

Ieşim din hotel, dar, deja, la ora şase dimineaţa poliţia israeliană foarte bine organizată şi  închide străduţele care duc spre Biserica Învierii! Încercăm să îi convingem să ne lase să mergem până la Patriarhia Greciei ştiind că acolo este un loc bun unde ne-am putea adăposti un timp, după care să încercăm, din nou, să ne furişăm pe lângă grupurile şi delegaţiile  care au permise de trecere. Sunt greci, armeni, ruşi, egipteni ce ţin de Biserica Coptă, arabi ortodocşi, destul de mulţi catolici, chiar şi evrei ortodocşi, etiopieni, creştini din Eritreea! Grupul nostru de pelerini este controlat şi întors…ne împing cu mâinile şi vocile tăioase spre poarta Jaffa, să ne dea afară din Cetate! Un grup de pelerini de la Basilica Travel are aceeaşi soarta, ba chiar mai rea, pentru că pe ei reuşesc să îi scoată pe poartă afară din Cetate! Pot rămâne acolo, li se spune, şi pot privi pe monitoare tot ce se întâmplă la Sfântul Mormânt! Noi ne-am furişat pe o străduţă, care nu fusese baricadată şi am scăpat … Mă gândeam cine le dă acestor oameni dreptul să împartă alţi oameni  în privilegiaţi şi dezavantajaţi? Îmi pictam în minte tabloul cu Isus când le-a răsturnat mesele de negoţ celor din Cetate….

“M-am strecurat cu noaptea în cetate şi am prădat- o- n somn şi- n vis! “(T. Arghezi)

Încercam din nou, de data aceasta ajutaţi de un poliţist evreu căruia probabil i s-a facut milă de noi. Suntem introduşi într- un grup de cercetaşi, aşa se numesc cei din procesiunile specifice, care prin sunete de tobe şi îmbrăcaţi în roşu merg în fruntea delegaţiilor să cerceteze Sfântul Mormânt şi să invoce venirea Luminii Sfinte. Apoi, ne pierdem într-un  grup de greci şi înşelăm vigilenţa poliţiei. Ajunşi la Patriarhia greacă suntem liniştiţi...Dar Doamne eu vreau să fiu Martorul Luminii!

“Sunt vinovat că am râvnit mereu numai la bun oprit!” (T. Arghezi)

Citesc acatistul lui Isus Christos şi mă rog! Mă rog fierbinte să văd şi eu Lumina, să facă Dumnezeu cumva să ajung şi eu acolo, lângă Sfântul Mormânt unde aproximativ cinci mii de oameni se înghesuie să vadă o minune şi în viaţa lor! În minte imi vin spusele unui  prieten care nu vrea să meargă în Ierusalim de Paşte pentru ca nu stie dacă va putea să vadă Sfânta Lumină, a înţeles că nu toţi oamenii o văd sau că nu o văd la fel, ea nu e un miracol care să ne cuprindă pe toţi, e doar minunea pe care Dumnezeu o face cu fiecare din noi într-un anumit fel şi  că dacă nu o va vedea nu va mai crede nici cât a crezut până acum! Cei din alte confesiuni spun opusul şi anume că noi, creştinii ortodocşi, singurii pentru care are loc minunea venirii Sfintei Lumini , mergem acolo ca  să putem crede … Şi cine ne poate judeca pentru asta? Numai Dumnezeu, nu oamenii…ne lăsăm prea mult judecaţi de oameni şi prea puţin de Dumnezeu!

“Dar eu râvnind în taina la bunurile toate

Ţi- am auzit cuvântul zicând că nu se poate! “(T. Arghezi)

Eu stărui în rugăciune, Doamne, pentru  că ştiu că dacă voi cere cu credinţă Tu imi vei da!

Un monah grec care tocmai urcase o delegaţie mică pe scările care duc la domul de deasupra Sfântului Mormânt,  la care se urca chiar din curtea Patriarhiei greceşti coboară spre noi şi eu îi cer binecuvântarea… Părintele ne-o dă şi mă întreabă simplu ce vreau? Parcă ghicise…Da, vreau să văd şi eu Sfânta Lumină! Bine, îmi zice şi ne deschide calea…Urcăm pe platforma de sus de unde dau scările catre Dom! Suntem aici printr-o minune! “Trimite Doamne din când în când câte un pui de înger!(…)“(T. Arghezi)

Dar sufletul meu deschis ca sapte cupe

Asteapta o ivire de cristal!” (T. Arghezi)

Stăm la umbră, sunt 32 de grade, cerul senin întins, se apropie nişte păsări, privim în sus spre crucea de pe Dom şi la un moment dat împietrim, fără să mai aşteptam nimic, crezând că Lumina vine înăuntru, din cer, pătrunde spre Sfântul Mormânt, ca lumina de zi, cu care suntem obişnuiţi. Mulţi se aşteaptă să o vadă astfel fără să se gândească de fapt că e lumina necreată, care nu arde (am văzut după aceea oameni care preţ de secunde îşi dădeau cu ea pe faţă fără să păţească nimic!). Am început sa plâng pentru că am văzut-o albastră în vârful Crucii de pe Dom, apoi cobora pe Cruce în jos, verde, se muta la capetele ei , din nou albastră, violet o singură dată! Lacrimile mele erau de mulţumire, plângeam şi spuneam Doamne Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că ai vrut ca eu şi noi cei câţiva de acolo să vedem! Vorbeam cu ceilalţi din grup, englezi creştin-ortodocşi, parcă să mă verific dacă mai văd şi gândesc normal, împărtăşeam ca să pot să cred că nu doar eu o văd…Lumina Lumii ni se arăta nouă? Da, doamnă, a zis preotul mai târziu, Dumnezeu vă iubeşte!

“Eşti visul meu din toate cel frumos

Şi nu-ndrăznesc să te cobor din cer grămadă !” (T. Arghezi)

Între timp din Dom se auzeau clopote bătând din zece în zece minute, era trecut de ora douăsprezece, începuse slujba, oamenii invocau Lumina, cântau, tobele băteau şi ele din când în când, se spunea “Christos a înviat! “ în toate limbile, cinci mii de oameni erau o singură inima care bătea puternic pentru Lumină, pentru viaţă! Momentul meu de Lumină trecuse şi totuşi mai aşteptam ceva, ceva care să îmi dea o certitudine mai mare, ceva ceea ce trebuia sa vadă toată lumea, nu numai eu şi alţi câţiva!

Patriarhul Ierusalimului, un grec de statura mică, firav , este adus în faţa Sfântului Mormânt după ce se înconjoara de trei ori biserica şi dezbrăcat de toate hainele, controlat, în faţa tuturor, de Poliţia Israeliană şi de arabi, anume aleşi pentru slujba aceasta şi de preoţii care îl însoţeau pentru a nu fi nicio umbră de îndoială că ar avea ceva cu care să poată aprinde lumina…este aproape agresat cand i se dau hainele şi podoabele jos, ca o insinuare a faptului că numai adevărul este de acceptat! Singur, doar cu Dumnezeu, intră în mormântul desigilat pe loc în faţa tuturor ca să se roage să vină Sfânta Lumină! Sunt minute care trec greu , oamenii aproape că ţipă chemând Lumina şi deodată ies flăcări enorme, patru flăcări mari, ca nişte torţe uriaşe din patru colţuri opuse ale Mormântului, care, pentru orice necredincios nu pot fi  aprinse de mâna omului şi, mai ales a unuia singur, a Patriarhului…Este Lumina! Lumânările oamenilor din preajma Sfântului Mormânt se aprind singure de la aceste flăcări şi oamenii işi trec chipurile prin flacăra lumânărilor! Preţ de un minut ea nu arde pe nimeni! Grecii de lângă noi şi noi toţi izbucnim în plâns, ei strigă Adevărat, Adevărat! , un cuvânt pe care îl repetă la nesfârşit ca pe cea mai mare Minune a Lumii! Odată cu Lumina, care iese ca din nişte guri de foc din Sfântul Mormânt, Patriarhul iese şi el cu torţe în mâini , doar în cămaşa lungă albă, e transfigurat, parcă nu mai e om, e purtător de Lumină şi toată acea mare de oameni îşi aprind propriile lumini în ei! Nimeni nu ia foc, nimeni nu leşină, nimeni nu e în pericol….şi mă gândeam cum oameni puţini în biserici mici se aprind uneori! Aceasta e Lumina Lumii şi ea nu arde pe nimeni! “Doar eu ard către tine încet ca un tăciune! “(T. Arghezi)

Prof. univ. dr. Codruţa Stănişoară